Președintele Klaus Iohannis a anunțat că l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă. Acesta a fost propus de coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale.
Ciucă: Cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții
Cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții, spune Nicolae Ciucă, premierul desemnat.. El precizează că programul de guvernare prevede un procent semnificativ pentru investiții și măsuri sociale.
„În ultimele zile am lucrat împreună cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă, astfel încât să putem realiza un guvern care să asigure stabilitatea țării. Cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții pentru a fi în măsură să rezolvăm efectele produse de pandemie, criză energetică și să avem u program care să fie în ăsură să pună în aplicare deciziile pentru implementarea PNRR”, spune premierul desemnat, Nicolae Ciucă.
El spune că în programul de cuvernare există un „procent semnificativ” pentru investiții și măsuri sociale.
„Este cât se poate de evident că este pentru prima dată când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru tot ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții solide și foarte bine aplicate, precum și un program de măsuri sociale. Sperăm ca începând de joi să ne putem apuca serios de treabă”, conchide Ciucă.
[eadvert]
Trimite articolul
XIn sfarsit se termina circul, si poate Iohannis sa plece la ski si in excursii.
“Ciuca al nostru” este pe val. Mi se pare un om mult mai asezat, serios, fost militar (pana la moarte), un om care poate coagula mai multe idei si directii. Ii doresc sa fie un Premier cu mult tact, sa incerce sa faca ceva pentru Romania si sa nu uite ca odata a jurat pe drapelul Patriei.
-
lasa tu astea cu superioritatea militareasca , ca si militarii din 89 au jurat pe drapelul patriei sa apere poporul si ne-au ciuruit fara mila 🙁
-
Ne mai trebuie si-o junta militar, ca in rest avem de toate! Ciuca e cam bovina si nu am mari asteptari de la el, cu atat mai mult cu cat va fi inconjurat de niste “specialisti” unul si unul. Vai si-amar!
-
Gresit johanise, noi asteptam demisiile voastre in frunte cu tine, arafat & comp.
-
Nu ai sa vezi asa ceva poți astepta ….
-
Asa este din pacate dar atunci trebuie sa i dea poporul jos.
-