„Ne aflăm într-o situație fără precedent generată de agresiune armată, nejustificată, ilegală și neprovocat a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în care nu numai securitatea Ucrainei, dar și cea transatlantică este puternic amenințată. Vreau să folosesc această ocazie pentru a lăuda încă o dată curajul poporului ucrainean care luptă pentru libertate și rezistă sub tirurile ucigașe ale unui invadator. Am discutat în acest sens intensificarea sprijinului, mai ales umanitar către Ucraina. Vrea să-i mulțumesc președintei Comisiei Europene pentru susținerea acordată pentru înființarea pe teritoriul României a unei facilități logistice, un așa numit hub umanitar, un centru care să permită colectarea și în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina. Lucrăm împreună pentru operaționalizarea cât mai rapidă a acestui centru”, a spus Klaus Iohannis, în timpul unei declarații comună susținută alături de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Șeful statului dă asigurări că România va depune toate eforturile posibile pentru a acorda ajutor oricărui refugiat din calea războiului din Ucraina.
„România intenționează să acceseze în perioada următoare fondurile disponibile la nivel european pentru a gestiona cât mai bine fluxul masiv de refugiați din Ucraina, respectiv Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză. De asemenea, ne vom coordona și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu alți parteneri și organizații internaționale”, adaugă Iohannis.
El spune că președintele Comisiei Europene la informat despre demersurile de a crește securitatea energetică a Uniunii.
„Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toți – interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investițiile masive în regenerabile și în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare. Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante și am discutat pe larg cu doamna președinte aceste chestiuni. Este nevoie de o abordare pe termen scurt pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană. În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă că aceste prețuri să nu sufoce economia românească și da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar și subliniez că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată. Este în acest sens nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative și în acest sens am găsit înțelegere totală când am spus că pentru România decizia este clară, trebuie să trecem spre independența energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil. În acest sens se vede practic imediat cât de important a fost actul delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde și mulțumesc mult pentru această abordare pe care am avut o în comun”, menționează șeful statului.
El precizează că a discutat modalitățile concrete în afară de aceste chestiuni importante de a acorda sprijin Republicii Moldova, „care și ea se confruntă cu un val crescut de refugiați, dar și cu alte dificultăți economice sau în domeniul energetic”.
[eadvert]
„România va continua să lucreze îndeaproape cu Comisia Europeană. Unitatea coordonarea și reacția rapidă pentru a ajuta Ucraina sunt principalele noastre atuuri în aceste momente, atât de grele pe care le trăim cu toții”, conchide Iohannis.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xnici pana acum nu am fost decat in proportie de 20% dar ati majorat preturile intre 5 si 10 ori ceea ce nu se datoreaza gazului rusesc ci incompetentei guvernului si furnizorilor carora guvernul si anre, anpc le-au creat cadrul legal pentru cresterea pretului la gaz fara nici o justificare, care profita din plin acei furnizori talhari care acum ne-au timis noile preturi majorate de civi ori fata de anul 2021, ceia ce ne va determina sa renuntam la gaz pentru ca pretul devine insuportabil, trebuie sa dai tot salariul pe caldura pe gaz intr-o luna de iarna. Gvernantii inca mai au tupeul sa vina cu explicatii idioate ca rusii au scumpit gazul cand noi avem gaz circa 80% din consum, ar trebui sa plece naibii toti acasa la munca de jos nu la smecherii si invarteli in favoarea furnizorilor nesimtiti si talhari.
-
corect ce ai spus, cand mutul vorbeste poti crede in miracole
Ar fi bine să se retehnologizeze CET-ul nostru în centrală pe geotermal și un câmp de fotovoltaice pe amplasamentul depozitului de cărbuni și marea clădire veche, astfel ajutat și de sistemul de cogenerare de electricitate s-ar produce mai multă electricitate ieftină În paralel și în Nufărul să se rezolve o centrală pe geotermal să nu fie nevoie să se transporte agentul termic la distanță mare.
Asta da indicatie pretioasa. Hai ca ne-a rezolvat Mutu problema, restul e usor de facut. Doar indicatia asta pretioasa lipsea.
-
m…da , ceva de genul “trebuie sa facem bine ca sa nu facem rau”
Domnule Presedinte ce demersuri concrete ati intreprins in acest sens ?
In schimb ati girat tacit inchiderea mai multor capacitati de furnizare a energiei in tara, fara sa puneti ceva in loc ?
Dulapul asta imbecil mananca rahat.
Du-te dracului! Redeschide minele de cărbune mutu pulii.
De ceeee ca noi vrem “ green” sa mergem pe bicicleta si sa tremuram de frig in case , nu asta e urmatoarea agenda de la maria sa UE?
-
Bai fartilor scriu la acest articol , si numai ca nu-mi postati deloc comentariile . ce presa pul… sunteti ?
-
De Ciolannis doar de bine ori nimic 🙂
-