„Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe tot teritoriul României”, a declarat Iohannis în debutul conferinței.
Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care necesită prezența fizică.
Pericolul nu a trecut iar o relaxare a restricțiilor cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor de infectare. Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital. Altfel vom avea un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare. Nu putem permite niciun pas înapoi, avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, limitată dar foarte periculoasă.
După emiterea decretului de prelungire a stării de urgență, acesta trebuie aprobat de plenul reunit al Parlamentului.
Știre în curs de actualizare…
Trimite articolul
XDebilule, dar tu de ce te duci la Sibou in fiecare vineri cu alaiu’ de sepepeti sa o vezi pe zbircita de nevasta-ta, aia care intermedia vinzari anterioare, ( pardon vinzarile anterioare au fost la debila lui Basitu ) de copii?
Dar la cules de sparanghel in Jarmania e voie, oligofrenule?
Sau militia inca n-a aplicat destule ciomege pe spinarea oamenilor iar incasarile din amenzi sint inca mici?
Gata ma ingalatule cu minciunile si terorizarea romanilor pentru o raceala care a facut de 10 ori mai putine victime decit o gripa sezoniera.
-
Daca facea de 10 ori mai putine victime decat o gripa sezoniera erau 24 de morti….. or murit 120.000 momentan. Diavolescule doar taci dracu odata de bosorog prost
-
esti prea prost pentru lumea asta. bai cap de pluta o raceala ca asta e mai slaba decat o gripa sezoniera care face de 5 ori mai multe victime spalatule pe creier ce esti
-
Da mihai, așa este! E o conspirație globală și mor oameni imaginari.
-
Pina ne-ai luminat tu si oligogofrenul n-am stiut ca se mai moare in tara asta si in lume, de nimic altceva decit de raceala. In anii trecuti mureau mii de oameni din cauza gripei si nimeni nu s-a isterizat.
-
-
Ah da h1n1 cu mortalitatea de 0.2% si Covid-19 cu mortalitate de 6.25% Felicitari esti un prost care ar trebuii sa ramana in munti. Pana nu ia cineva drag tie corona o sa zici ca nu ii nimic. World Health Organization a spus ca COVID-19 este de 10 ori mai periculos decat o gripa normala datorita rata de raspandire si rata mortalitatii. NU TOTUL ESTE O CONSPIRATIE DOAR DIN CAUZA CA CREIERUL TAU NU POATE INTELEGE INFORMATIA
-
Bhahaha pai WHO e sursa acestei demente cu Boala lui Covrig. Ce vrei, sa recunoasca astia ca totul e o minciuna si o imensa mascarada, trepanatule?
Tot mai multe tari realizeaza in ce capcana au intrat, numai tu si citiva imbecili platiti va smulgeti parul din cap ca in povestea lui Creanga, aia cu drobul de sare.
-
Comparatie intre Suedia care a lasat economia sa mearga si UK unde masurile sint la fel de abuzive si nelegale. Numarul mortilor de Boala lui Covrig in Suedia e pe undeva pe la genunchiul broastei.
In plus in Suedia au facut distinctia intre “morti care au contactat corona” si “morti datorita corona”.
La noi din 330 de morti marea majoritate au fost declarati decedati din cauza de corona, desi cei mai multi au murit de alte boli cu adevarat grave.
https://www.sott.net/article/432421-A-Comparison-of-Lockdown-UK-With-Non-Lockdown-Sweden
-
Gãsirea unui vaccin poate opri un rãzboi epidemiologic.
-
-
-
-
foarte bine zici. dar lumea este prea proasta sa iasa in strada
-
poi pt el e simplu, se plimba intre cele 5 case si zice ca merge acasa…max inca 1 luna si nu mai rezista lumea in case , nu-l vad bine pe ciolanis daca o sa mai vrea sa prelungeasca starea de urgenta dupa 15 mai !
-
-
DIAVOLESCU draga, stiu ca esti prost…dar nu te poti abtine de la comentarii? Trebuie neaparat de fiecare data sa te bagi in seama? Eu as vrea sa bage legea martiala! Nu respecti legea … UN GLONT IN CAP ! Sunt prea multi prosti in tara asta si asa… Eu cel putin nu am degand sa sufar sau ai mei din cauza unui prost ca tine cu idei stralucite,conspiratii sau aberatii care crezi sau presupui. Valabil si pentru alti cu idei ca a tale, oricum sunteti niste pioni care nu puteti face nimic si nici nu veti reusi vreodata sa faceti ceva ! NU AVETI CAPACITATEA DE A FACE ALTCEVA DECAT SA COMENTATI !
-
Guzgane Bogdan Puleacovski daca ar fi dupa legea martiala pe tine si pe tot partidu de peneleprosi v-am urca pe vapor pusi in cala, dusi in mijlocul Marii Negre si scufundat vaporul. Ghici ce? N-ar mai fi valabila expresia “sobolanii parasesc primii corabia”.
-
nj, mă, la micul maro, face el metafore nautice. că el se duce la fund cu corabia. mă rog, cu rezervorul de căcat de pe corabie, că doar nu l-or deșuruba să îl puie în barca de salvare.
-
-
-
Diavolescule, vezi că în Bihor sunt tratamente doar pentru 700 de cazuri de COVID, să nu fi tu al șaptesuteunulea. Nu că ar fi o pierderea grea pentru comunitate, dar orice individ are dreptul la viață. Cum de ai uitat de Bolojan la postarea de mai sus? Ai uitat să îți iei medicamentele de memorie?
-
Asa si? Ce te fhute pe tine grija de mine? Intr-o zi tot am sa mor ca doar nu sint nemuritor. Dar tu brebenel ce-o sa faci?
Te pomenesti ca traiesti intr-un palat de clestar si-o s-o mai duci 1000 de ani ca sa ii mulgi cu gura pe bibidinosii peneleprosi?-
Excepțional răspuns! Ca de obicei nul și pe lângă subiect!
-
Gagauta si asa e prea mult pentru tine. Eu scriu de Dulapu Sasesc tu imi pomenesti de Ilie Tete d’oeuf ( cap de ou in franceza ). Nu l-ai mai lins demult sau te plateste cu 1 leu sa-i tii memoria treaza?
-
-
-
-
iată-l și pe micul maro, sosit tocmai dintre buci, fiindcă situația nu pute fără el.
uite cum scăpați de el: micul maro știe să înjure, dar nu știe să rîdă de oameni. cînd simte că rîzi de el, micul maro murdărește vasul de toaletă, pentru că știe că nu poate răspunde cu aceeași monedă. dacă vreți să scăpați de el, recomand să îi dați cît mai multe replici în care să simtă bătaia de joc. o să zică de rahat, o să vă blesteme să muriți, o să zică de mamele voastre, dar nu o să știe să răspundă la bătaia de joc, pentru că îl omoară pe dinăuntru. pe bune. într-o zi, a făcut crize timp de 6 ore, în care am rîs de el pînă a cedat nervos. și după aia nu a mai intrat 4 zile pe forum. rîdeți de el, că se simte inferior, face crize și dispare.
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/internat-oradean-spatiu-de-carantina-1767640/
-
și încă una, tot cu crizele lui diavolescu – micul maro
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/dsp-bihor-nu-am-indicat-nici-noi-si-nici-ministerul-sanatatii-stropirea-localitatilor-cu-apa-oxigenata-1791366/-
Ce “grozav” esti… Ma implorai si plingeai ca cersetoru sa te las in pace dupa ce te-am facut sac de box dementule.
-
vai vai, micul maro a citit răutăți și a făcut spume la gură. tot de căcat sunt și spumele alea, doar că plutesc. of of
uite cum să trageți apa peste diavolescu: micul maro știe să înjure, dar nu să rîdă de oameni. cînd simte că rîzi de el, micul maro murdărește vasul de toaletă, pentru că nu știe răspunde cu aceeași monedă. dacă vreți să scăpați de el, recomand să îi dați cît mai multe replici în care să simtă bătaia de joc. o să zică de rahat, o să vă blesteme să muriți, o să zică de mamele voastre, dar nu o să știe să răspundă la bătaia de joc, pentru că îl omoară pe dinăuntru. pe bune. într-o zi, a făcut crize timp de 6 ore, în care am rîs de el pînă a cedat nervos. și după aia nu a mai intrat 4 zile pe forum. rîdeți de el, că se simte inferior, face crize și dispare.
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/internat-oradean-spatiu-de-carantina-1767640/
și https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/dsp-bihor-nu-am-indicat-nici-noi-si-nici-ministerul-sanatatii-stropirea-localitatilor-cu-apa-oxigenata-1791366/succes!
-
vai vai, micul maro a citit prostii și făcut spume la gură. tot de căcat sunt și spumele alea, doar că plutesc. of of
uite cum să trageți apa peste diavolescu: micul maro știe să înjure, dar nu să rîdă de oameni. cînd simte că rîzi de el, micul maro murdărește vasul de toaletă, pentru că nu știe răspunde cu aceeași monedă. pe bune. într-o zi, a făcut crize timp de 6 ore, în care am rîs de el pînă a cedat nervos. și după aia nu a mai intrat 4 zile pe forum. rîdeți de el, că se simte inferior, face crize și dispare.
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/internat-oradean-spatiu-de-carantina-1767640/
succes!
-
Trolica cu puta de 7 cm da-te jos din copac ca nu te bat. Inca!
-
și luîndu-și avînt, micul maro a împroșcat din nou vasul de toaletă.
uite cum să trageți apa peste diavolescu: micul maro știe să înjure, dar nu să rîdă de oameni. cînd simte că rîzi de el, micul maro murdărește vasul de toaletă, pentru că nu știe răspunde cu aceeași monedă. pe bune. într-o zi, a făcut crize timp de 6 ore, în care am rîs de el pînă a cedat nervos. și după aia nu a mai intrat 4 zile pe forum. rîdeți de el, că se simte inferior, face crize și dispare.
https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/internat-oradean-spatiu-de-carantina-1767640/
-
Trolule acum trolezi de la internatul spitalului de glumeți?Se apropie ora cînd te bagă la dușuri reci. Să nu lipsești .
-
-
-
Din ce-am văzut te-a cam făcut Diavolescu curva lui. Mai aveai puțin si îți dădeai drumul la vene.ha ha ha
-
vai, vai, uite că și-a chemat micul maro surioara în ajutor. chiar, ce anume poate fi surioara lui? sper să treacă cu antibiotic. du-te, pisi, și numără-mi venele. poate faci un ban.
-
Trolezi cam degeaba. Ești nebun și stilcit la față semn că craniul tău a luat cam mulți pumni în cap.Este că te bătea rău taică-tu?
-
vai, nu mă înjura, fetițo, iubește-mă. hai că vin paștile și te stropesc, dar nu vorbi așa urît, că îmi tai venele și nu te mai stropește nimeni, nesătulo.
-
Putulica 7 cm tot la anale ti-e gindul? Hai sa-ti dau o mataringa sa-ti ajunga pina in git.
-
…zise micul maro, lipindu-se strîns de coceanul care l-a șters din cuibul său dintre buci 🙁
-
Trol mai bine te-ai molipsi cu Covid19. Doar așa ai scăpa de viol și umilințe. ha ha ha
-
-
-
-
Diavolescule,
Sunt sigur ca te doare in cot de toti cei ce au murit si vor muri din cauza acestei “gripe”, cum o numesti tu. Dar daca esti la fel de complet lipsit de compasiune precum un animal fara simtire, asta nu inseamna ca trebuie sa fii lipsit si de minte. Cu fiecare bolnav de coronavirus intrat intr-un spital, se ocupa un pat si se cheltuiesc niste bani din buget, adica din buzunarul tau. Cu fiecare zi in plus in care au loc imbolnaviri, tu stai acasa fara sa fii platit sau cu speranta ca vei fi platit cu 75% din salariu (asta daca nu au sa uite de tine). Ca sa nu mai spun ca daca esti pensionar ai mari sanse sa ramai la un moment dat cu ochii in soare pentru ca statul nu va mai avea de unde sa-ti dea un leu. Asta ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ai putea chiar tu sa crapi de coronavirus si nu cred ca iti e totuna, altfel ti-ai fi pus singur streangul de gat daca ti-era indiferent daca mori sau nu. Pur si simplu ca sa scapi de dilema. Chiar daca ar fi fost o simpla raceala, starea asta de urgenta nu depinde de tine. Tu nu ai decat de pierdut din cauza ei. Intr-un fel semeni cu cei ce au plecat la cules de sparanghel. Daca pana acum n-au reusit sa realizeze nimic, se duc unde vad cu ochii in speranta ca le va iesi in cale norocul. Ce sa faci tu in izolare? Iesi pe strada pentru ca n-ai nimic de pierdut. Dezinfectant nu ti-a dat prin cap sa-ti iei in vremea cand era ieftin, manusi chirurgicale nu mai gasesti decat la suprapret, bani in buzunar nu mai ai, ca ti-ai cumparat trei tone de faina, de zahar si malai crezand ca o sa vina Armaggedonul. Asa ca, precum vulpea care nereusind sa ajunga la struguri spune ca sunt acri, la fel si tu strigi in gura mare ca totul nu e decat o gripa sezoniera. E clar ca nu mai suporti sa stai in casa si ai vrea sa te plimbi ca inainte. Daca te-ar pune cineva sa alegi intre a sta la terapie intensiva si a sta in camaruta ta, ai alege terapia intensiva chiar si numai pentru a schimba decorul. De aceea incerci sa te autoconvingi ca totul nu e decat o gripa, poate… poate te imbolnavesti si scapi dintre cei patru pereti care iti provoaca o stare de rau.
Totusi, incearca sa-ti schimbi putin activitatile. Nu te mai uita la televizor, inchide internetul, uda plantele din balcon, fa exercitii fizice sa-ti revii in fire. Invata si tu sa faci ceva: sa mesteresti, sa scrii poezii, sa canti la trompeta. Cu alte cuvinte ocupa-ti timpul cu ceva productiv si care sa-ti fie de folos din punct de vedere fizic si sufletesc si lasa-i pe altii sa dea sfaturi in legatura cu SARS-Covid-2.
-
ei, na, petrescule, nu se face așa. te-ai chinuit să îi scrii ditai romanul, pe care nu o să îl citească, ci numai o să te înjure, ca să te enerveze mai tare. păcat de nervii tăi. zi-i o chestie amuzantă și umilitoare, scurtă și dureroasă, și lasă-l pe el să transpire. nu vezi că răspunde la absolut toate comentariile? fiindcă e implicat emoțional, se simte inferior. mai bine să se chinuie el, decît să te chinui tu, nu crezi?
-
P.S. dacă vezi că primești mai multe răspunsuri nasoale, nu le băga în seamă. sunt tot de la el, își schimbă numele ca să pară că are prieteni. dar nu are. de-aia face de-astea.
-
Pietrescu fa-ti un bine si nu te mai chinui.
Crezi ca esti interesant daca vii cu un cearceaf plin de delirum tremens?Pietrescule cu un imbecilizat ca tine e pierdere de vreme sa fii analizat. Poate vreun doctor de creieri sa fie interesat de balariile tale.
Pa si Pu La reventindeo, lingau de Klaus Sparanghel.
-
Diavolescule, Cap de Cretă măcar omul are o părere coerentă. Tu ai doar gânduri onirice, jegoase. Ești rezultatul și media unui sistem putred și ratat care nu a făcut nimic bun pentru România dar care va putrezi în cel mult 20 de ani. Până atunci va trebui să te suportăm pe tine și majoritatea infectă care definește în prezent poporul român.
-
Tu esti poporul ma gaoaza? Tu esti un parazit, un gindac care trebuie strivit cu piciorul, pentru ca fara “contributia” ta de idiot util si a altor cretini ca tine, tara asta n-ar fi ajuns colonia unor criminali si teroristi.
-
-
-
-
Merge joia l sibiu și revine marțea la cotroceni.El munceste trei zile. E un bun manager.
-
Dacă ești asa sigur că totul e o invenție te invit pe tine si pe restul ca tine si ai naibii sa fiti ca sunteti multi sa te prezinți la cel mai apropiat spital cu bolnavi de covid, si săi îmbrățișez pe toti . Dacă ai curaj si te si filmezi facand asta te aleg primar
Nu trebuie ridicate stãri de urgenţã, ele trebuie sã rãmãnã chiar şi relaxate. Pânã se verificã un vaccin cã şi este bun contra COVID-19. Atunci, când va da rezultate 100% bune, atunci fãrã epidemie fiind, vom fi liberi.
-
Sper sa iei covid19 si sa astepti dupa vaccin. Ca sa fii liber :))
-
Nu spera cã eşti puţin
Nu scãpãm fãrã vaccin
Obligatoriu cei ce-o ţin
Vindecat vei fi deplin.
-
o intrebare daca cei mai afectati sunt batranii si bolnavii,nu ar fi bine sa stau acasa iar ceilalti sa munceasca ….sa tina asta a luna virusul a disparea… dar cu treaba asta sa stam acasa cu totii dar nimeni nu tine cont de treaba asta incet incet tara noastra se duce la vale(::((((:asa de simplu de rezolvat nu inteleeg dece nu se procedeaza in felu asta:(:(:(:((
Idiotu naibii, ticalos si criminal ce esti.
-
Vaccinul, gratis şi obligatoriu.
slavă domnului! nu mă mai satur de românia normală!
-
A aparut si nebunul orasului. A venit la spital in pemparsi zicind ca e Napoleon. L-am tratat si a plecat zicind ca e Basescu.
-
stai așa, că mi-a venit: klaus, dacă toți sunt acasă, pune-i, bă, pe tinerii frumoși și liberi să meargă la dujmanii tăi și să le zidească ușile. și-i gata pușcăria. faci tu o mîndrețe de stat de drept, cum n-au visat nici băse și udrea îmăreună. da, mă, că așa e el obișnuit să meargă, pas cu pas. zile-o, bă, pe aia cu ”v-am văzut, v-am auzit”.
-
A aparut si nebunul orasului.A venit la spital in pemparsi zicind ca e Napoleon.L-am tratat si a plecat sanatos. Zicea ca e Basescu.
-
Dreptul la sãnãtate publicã şi individualã nu se negociazã.
-
Pacientul AcumTrolez a fost ridicat de politia locala din fata garii unde zbiera ca e salvatorul Europei.Am facut tot posibilul pentru a-i ameliora situatia dar mai mult n-am putut.E un biet pusti ajuns intr-un cerc de pedofili care i-au promis un cal cu care sa cucereasca Moscova.A ramas bietul de el tarat pe viata.
-
nu, nu, sunt tot aici, aștept să mai scrii aceeași chestie de două-trei ori. îmi place cînd te bîlbîi.
-
De fapt e in natura bolii tale sa tot repeti ca un gramofon stricat. Mi-aduc aminte cu tristete cum te dadeai cu capul de pereti urlind intruna ‘dati-mi medicamente si calul.dati-mi medicamente si calul’
-
-
Cand realizezi ce incompetent…ce pupincurist al vestului ai votat … Sincer, imi vine sa plec din tara asta. Parca te saturi sa vezi ca de la Revolutie nu se schimba nimic. Este trist…este aiurea.
Pacat ca avem o tara atat de frumoasa la care ungurii numai viseaza ( munti, zacaminte, marea Neagra etc ) si e condusa de ani de zile de idioti … ca-i PSD, ca-iPNL .. UDMR sau alt partid…. sunt ca hienele la ciolan.
Vai de noi..
As-salaam-alaikum-crestinii-mei
Se trezește sufocat de frică.
Caută aer cu gura căscată și ochii ieșiți din orbite dar aerul se ascunde de el, după dulap și mașina de cusut.
Visează că îl cară cu izoleta
Asta înseamnă că va sta dracului, în casă
Suntem conduși prin frică .
Frica orbește.
Nu mai vezi afară ci doar înăuntru
Ciumă.
Varicelă.
Holeră.
Frontiere închise.
Convoaie de camioane militare cărând coșciuge.
Crematorii aprinzând țigară de la țigară.
Frică, frică… de lumea care se prăbușește pierzându-și reperele.
-
Vaccinul adevãrat, Gheorghe e neînfricat.
-
👌
Să nu uităm
După restricții
Să lingem mâna
Care ne-a aruncat pilula
-
Cel ce ştie legea
A o aplica
Dã fãrãdelegea
De pe barca ta. -
👍
Pisham-as pe ea stare de urgenta.
Nimeni nu sta acasa, chiar nu vedeti?
Orasele, parcurile, magazinele pline de oameni, fluturand adeverinte si plimbandu-se in buna voie….
Chiar nu vede nimeni??
Băi astea deștepți voi ați văzut o diferențiere celor ce au murit de covid sau că avea alte boli asociate……
300 de parlamentari, păcăleală (asta a votat poporul de 2 ori, o mare muie…)
Desființarea pensiilor speciale, păcăleală.
Reducerea sistemului bugetar, păcăleală.
Măști, izolare…
Un mare căcat.
3, 14 R2
Aolio ce-ai patit Klaus Sparanghel? Pina si nemtalaii tai din Jarmania se revolta impotriva ordinelor date de muma-ta Merkeloaia care te tine cu capu-n olita.
La Jarmania nemtalaii au iesit cu tupeu sa huiduiasca militienii pe motiv ca s-au saturat de distantare sociala si se caca pe dictatura Merkeloaiei zicind “noi sintem poporul”.
Sa stii debilule ca si poporul roman se caca pe regulile tale:
https://twitter.com/EMichaelJones1/status/1250080694287687686