Piaţa din SUA este de departe cea mai dezvoltată din lume în ceea ce priveşte acest tip de restaurante cu servire rapidă, apetitul consumatorilor locali pentru burgeri, pui prăjit, gogoşi sau pizza fiind pe măsură.
[eadvert]
Astfel pornind de la cele mai extinse 20 de reţele din SUA, ZF a vrut să identifice cine lipseşte din România, o piaţă unde segmentul de fast-food este de mulţi ani în plină dezvoltare. Acest lucru se vede atât prin expansiunea jucătorilor existenţi, cât şi prin venirea de nume noi. Spre exemplu, în primăvara acestui an, lanţul american de fast food Popeyes a deschis primul restaurant din România, ajungând între timp la patru unităţi, toate în Bucureşti.
Înainte de Popeyes, ultimul nume mare care a venit în România a fost Burger King, în 2019. În cazul său a fost vorba de o revenire după un deceniu aproape de pauză. Taco Bell a intrat local în 2017. Acest brand din urmă se află în portofoliul Sphera Franchise Group ce are local şi francizele KFC şi Pizza Hut.
„În urmă cu cinci ani, am lansat Taco Bell pe piaţa din România (…). Rezultatele nu au întârziat să apară (…). Acest lucru ne-a permis să ne extindem an de an, inclusiv în perioada pandemiei, şi să avem rezultate financiare bune la scurt timp de la deschidere. Vom continua să ne extindem“, declara Costică Mişaca, director general Taco Bell România, în urmă cu circa o lună, cu ocazia aniversării prezenţei brandului pe plan local.
Totodată, şi alte branduri ar putea intra pe acest segment în viitorul apropiat, Călin Ionescu, CEO-ul Sphera Franchise Group declarând pentru ZF în această vară că „avem în vedere, ne preocupă (extinderea portofoliului cu alte mărci – n.red.)“, fără a oferi însă alte detalii. Nume noi continuă să vină pe piaţa din România încurajate de rezultatele mărcilor deja existente. De altfel, pe plan local, cele mai puternice două branduri după cifra de afaceri înregistrată sunt, de departe, McDonald’s şi KFC, ambele active pe piaţa de fast food.
Starbucks sau Pizza Hut sunt şi ele în top 10. În cazul Subway, care este cel mai extins nume de pe segmentul acesta din SUA, nu există date privind rezultatele în România, brandul fiind operat printr-o reţea de francizaţi, astfel că fiecare înregistrează încasările pe propria firmă. În cazul celorlalte mărci, există un francizat pentru toată reţeaua.
În România, toate mărcile mari de fast food sunt venite în sistem de franciză. Americanii de la McDonald’s au venit iniţial direct, dar între timp au cedat controlul unui francizat care e ocupă de businessul de peste 1 mld. lei anual. KFC are şi el peste 700 mil. lei afaceri în 2021, cele două nume americane dominând astfel o piaţă unde următorul clasat nu ajunge nici la 150 mil. lei.
În total, în România, există peste 15.000 de firme care şi-au declarat CAEN-ul 5610-Restaurante în 2021.
Este vorba de companiile care şi-au depus rezultatele pe anul trecut până la 15 iulie 2022. Acestea au raportat afaceri cumulate de 14,5 mld. lei, cu 39% mai mari ca în 2020, primul an de pandemie şi cel marcat de cele mai drastice restricţii. O parte dintre aceste reguli şi restricţii au continuat şi în 2021. Totuşi, cifra de afaceri raportată anul trecut e uşor mai mare şi ca în 2019. Pe lângă aceste încasări, există alte 3 mld. lei care ajung în conturile barurilor şi cafenelelor. Aici figurează spre exemplu Starbucks, lanţ american inclus în top 20 cele mai extinse reţele de fast-food in SUA.
Din totalul de 17,5 mld. lei cât cheltuie românii în restaurante, cafenele şi baruri, 20-25% ajung, conform estimărilor ZF, în conturi reţelelor de fast-food. Dacă nu sunt luate în calcul şi încasările din segmentul cafenele şi baruri, ponderea creşte.
Pe acest segment de servire rapidă nu se bat doar lanţurile internaţionale, ci şi o serie de nume româneşti precum Mesopotamia sau Spartan, alături de o multitudine de shaormerii şi fast-food-uri. În total, piaţa de fast-food e puternic fragmentată, cu multe companii care operează 1-2 unităţi. Există totodată o efervescenţă mare în domeniu, semn că apetitul de consum e pe măsură. Plus că, în continuare lipsesc branduri precum Wendy’s, Dairy Queen sau Little Caesars, fiecare cu mii de unităţi în SUA.
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!