La discuţiile pe tema grevei din sistemul de învăţământ au participat preşedintele Partidului Naţional Liberal, premierul Nicolae Ciucă, şi preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu. La întâlnire a mai participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
[eadvert]
Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor au fost analizate revendicările federaţiilor sindicale din educaţie şi posibilele soluţii care să conducă la încetarea grevei profesorilor şi la reînceperea cursurilor.
“Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat importanţa menţinerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situaţia actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat şi vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerinţelor cadrelor didactice”, a mai arătat Administraţia Prezidenţială.
sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!