„În jurul orei 13,00 am fost solicitaţi, printr-un apel de urgenţă, să intervenim pentru a salva un bărbat, care se pare că a căzut de pe un versant din Cheile Turzii. Au fost alertate o autospecială cu echipamente de salvări de la înălţimi, un echipaj SAJ, elicopterul SMURD de la Jibou şi serviciul salvamont din Cheile Turzii. Se pare că bărbatul, în vârstă de circa 30 de ani, a căzut de la o înălţime între 20 – 30 m şi s-a oprit într-un punct intermediar de pe versantul drept, dinspre Mihai Viteazul spre Petreşti. Echipajul salvamont a ajuns la bărbat, i-a acordat primul ajutor şi l-au pregătit pentru a fi ridicat cu nacela elicopterului. Echipajul elicopterului SMURD a reuşit să-l preia pe bărbat şi să-l aducă la un nivel mai uşor accesibil, unde se încearcă stabilizarea lui pentru a fi transportat la spital”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, intervenţia a avut un grad ridicat de risc şi a fost, în cea mai mare parte, „meritul echipajului Salvamont şi al elicopterului SMURD”.
Trimite articolul
XNu prea sunt clare circumstantele in care s-a produs accidentul. Clar este ca o forta impresionanta s-a pus in miscare pentru salvarea acestuia. Sa mai spuna cineva ca SMURD, SALVAMONT si cei care au mai intervenit nu sunt prompti la interventii.
Cu totii trebuie sa avem grija, alpinistii, automobilistii, motociclistii, etc, deoarece dupa o lunga absenta din “arena” simturile, reflexele si organismul in general nu este pe deplin pregatit pentru “exploatare”.