Europarlamentarii îndeamnă din nou statele membre UE să răspundă apelului lansat de cetățeni pentru renunțarea la schimbarea orei – ora de vară/ora de iarnă.
[eadvert]
Potrivit unui sondaj UE, realizat pe un eșantion de 4,6 milioane de oameni, se arată că aceștia resimt un disconfort fizic și psihic din cauza schimbării orei. Oamenii întâmpină dificultăți în a adormi sau au insomnii. Aproape 40% dintre cei care au participat la sondaj au spus că după schimbarea orei s-au confruntat cu probleme de concentrare. O treime din respondenți au acuzat stări de irascibilitate și oboseală.
În 2022, România trece la ora de vară în acest weekend, ultimul din luna martie. În noaptea de sâmbătă spre duminică ceasul se dă înainte, iar ora 3 devine ora 4. Prin urmare, duminică va deveni cea mai scurtă zi a anului.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, iar până în 1940 ora de vară funcționa între prima duminică din aprilie și prima duminică din octombrie. Din 1941 până în 1979, trecerea la ora de vară a fost suspendată. Ulterior, a fost reluată, iar din 1997 România trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie până în ultima duminică din octombrie.
Ideea adăugării unei ore pe timpul verii a venit pentru ca oamenii să se poată folosi mai mult de lumina solară, naturală. Totuși, această metodă este considerată acum nu numai depășită, ci și periculoasă pentru sănătatea oamenilor (cărora le este afectat bioritmul, tiparul de somn, capacitatea de concentrare etc.).
De aceea, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. În România nu s-a luat încă o decizie oficială în acest sens.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XBolojan va introduce o taxa daca nu se mai muta ora😂😂😂😂
noi nu ne vindem tara, nu facem noi cum vrea UE, noi suntem dacii liberi si daca vrea p noastra schimbam ora in fiecare zi ca e democratie! De fapt suntem o adunatura de analfabeti idioti!
Chiar nu se poate lua o decizie unică în acest sens? Să rămână toate statele UE pe ora de vară, altfel nu vom ști care state folosesc trecerea care nu, telefoanele poate se vor sincroniza la trecerea într-un alt stat cu alt fus orar și altă politică, dar de exemplu pe telefonul meu niciodată nu știu ce ora arată dacă trec în Ungaria. Am reușit să rezolv cu funcția de “World time” unde pot vizualiza și ora exactă a Budapestei, să compar cu ceea ce este afișat de telefon, dar este un timp pierdut aiurea. (Samsungul arăta și ora de acasă și cea din Ungaria dar erau la fel, adică iarăși nu era bine), mereu trebuie să mă uit în mașină dacă coincide cu acela sau s-a schimbat.
-
Nu e greu. 1+1=2. Sau 1-1=0.
La cât de obedienți sunt liderii României, recomandarea asta va fi luată în serios, iar țara noastră va trece direct la ora de la Bruxelles, ca să ne distanțăm de Moscova la două ore chiar. Așadar, pregătiți-vă să fie lumină până aproape de miezul-nopții după poziția Lunii și Soarelui.
Iarnă-vară, cu ceas sau fără ceas, cu UE sau fără UE, în NATO sau pe lângă NATO, cu venirea americanilor sau în așteptarea / lipsa lor – din păcate este adevărat: RĂMÂNEM O ADUNĂTURĂ DE ANALFABEȚI ȘI DE IDIOȚI.
Trecerea la ora de vară e o mare tîmpenie, pe lângă faptul că nu economisi m electricitate ,supunem corpul și creierul la un mare stres,dar cei care trebuie să stopeze această idiotenie dorm oricum in parlament,n au nici o treaba cu schimbarea orei ca ei ajung la ce oră e confortabilă pentru ei.Suntem o țară de surdo- muți și nu ne cunoastem interesele….