Potrivit IGPR, acest tip de autovehicul asigură o vizibilitate redusă în cazul depăşirilor, şoferul trebuind să pătrundă pe contrasens mai mult decât ar fi nevoie în cazul maşinilor cu volanul pe partea stângă.
“De cele mai multe ori, accidentele rutiere în care sunt implicate autovehicule cu postul de conducere pe partea dreaptă sunt produse din vina şoferilor acestora, pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Acest tip de autovehicul asigură o vizibilitate redusă faţă de traficul din sens opus, motiv pentru care conducătorul auto, pentru a depăşi sau a efectua o altă manevră prin care îşi schimbă direcţia de deplasare, este nevoit să pătrundă pe celălalt sens de deplasare mai mult decât ar fi nevoie ca în cazul autovehiculelor cu postul de conducere pe partea stângă”, se explică într-un comunicat transmis AGERPRES de Poliţia Română.
Totodată, arată sursa citată, situaţia devine şi mai riscantă pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile – ceaţă, ploaie, ninsoare.
“În primele şase luni ale acestui an s-au produs 25 de accidente rutiere grave cu implicarea autovehiculelor cu post de conducere pe partea dreaptă, soldate cu decesul a 16 persoane şi rănirea gravă a altor 24. În 24 dintre cele 25 de accidente, vina a aparţinut şoferilor acestor autovehicule”, se menţionează în comunicat.
Anul trecut, precizează poliţiştii, conducătorii de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă au fost implicaţi în 90 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 35 de persoane şi 88 rănite grav. În cazul a 77 de accidente, vina a aparţinut conducătorilor acestor autovehicule, evenimente în urma cărora 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 77 au suferit leziuni grave.
În anul 2018, conducătorii de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă au fost implicaţi în 102 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane şi 106 rănite grav.
Poliţia Română informează că, prin Direcţia Rutieră, a transmis o solicitare Regiei Autonome – Registrul Auto Român, prin care s-a propus ca aceste autovehicule să fie omologate numai după mutarea postului de conducere pe partea stângă şi asigurarea celorlalte norme tehnice de admitere în circulaţie, care ar decurge în urma modificărilor.
Registrul Auto Român a precizat că, în conformitate cu prevederile directivei 2007/46/CE referitoare la omologarea vehiculelor rutiere şi a principiilor privind libera circulaţie a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, statele membre nu pot interzice înmatricularea vehiculelor care au fost omologate comunitar de un alt stat membru.
“La nivelul RAR, normele tehnice specifice impuse pentru aceste autovehicule se referă numai la echiparea cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului şi, în cazul în care aceste autovehicule sunt echipate cu o singură lampă de ceaţă spate, la amplasarea lămpii respective pe partea stângă a autovehiculului”, se mai precizează în comunicat.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XAsa cum au redus la un an itp la masinile de peste 10 ani asa ar putea simplu sa interzica circulatia acestor masini cu volan pe dreapta, sau trebuie sa moara un anumit numar de oameni nevinovati ca sa dea legea asta
Si se poate face simplu nu mai primesti itp daca o ai deja imatriculata si nu mai poti imatricula o masina cu volan pe dreapta,saptamana asta am vazut la RAR cel putin doua masini care urmau sa primeasca CIV si sa fie puse in circulatie si erau cu volan pe dreapta niste petarde bombe cu ceas
Dacă nu le suportati si parca va ard masinile astea pe dreapta scoateti-le odată din circulatie si gata. Tot stati si latrați atât precum câinele la gard si tot nimic nu faceti. Sau puneti un volan de stânga ca doar ala e de vina. Nu dobitocul dintre volan și scaun .
Anglia nu mai e membru UE sau ati uitat? Nu trebuie pupate in fund celelate tari, sa ne mai uiotam si la ce e bine pentru noi.