Premierul Florin Cîțu a anunțat candidatura la șefia PNL fiind înconjurat de mai mulți lideri din partid, între care Emil Boc, Raluca Turcan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode, Raluca Turcan, Virgil Popescu, Alina Gorghiu și alții.
„Mulțumesc că sunteți astăzi aici, alături de mine, când fac acest anunț important pentru partid, pentru România și pentru mine. Am decis să mă înscriu în competiția pentru președinția PNL. Le mulțumesc liderilor politici puternici din PNL care au crezut în mine din primul moment în care m-am înscris în partid și care și astăzi mă susțin și fac parte din echipa mea”, a spus Florin Cîțu.
Premierul a menționat că a intrat în politică în octombrie 2016, iar ca liberal convins, singura variantă a fost PNL.
„Sunt liberal convins, un om care a trăit toată viața după principiile liberale. Le-am aplicat, le-am respectat, oriunde am muncit în lumea asta. Știți foarte bine, de fiecare dată spun că doar liberalismul salvează România. (…) PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în același timp să ducă mai departe tradițiile și principiile liberale. Nu cred că acum trebuie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face. Bilanțul mandatului meu de ministru de Finanțe și acum, cel de premier, demonstrează mai mult decât aș putea să vă spun eu. Promisiuni auziți zilnic de la toți politicienii. Eu v-am obișnuit cu mai puține vorbe și mai multe fapte”, a spus Cîțu.
Acesta a precizat că se va asigura, ca președinte al PNL, că partidul va fi cel puțin 8 ani la guvernare.
„Vom transforma România într-o țară liberală de care să se bucure toți românii. Ce înseamnă o Românie liberală? V-am spus și sunt două lucruri importante mine. Proprietatea privată este sfântă, iar antreprenorul este un erou într-o Românie liberală”, a mai spus Florin Cîțu.
Cîțu este convins că va câștiga președinția partidului: „Vă spun că voi câștiga. Nu există altă variantă”, a spus el și i-a invitat și pe ceilalți liberali să facă parte din „echipa câștigătoare”.
Orban: Echipa mea este PNL
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, după anunțul lui Florin Cîțu privind candidatura la șefia PNL, că echipa sa este Partidul Național Liberal.
[eadvert]
După ce Florin Cîțu a venit înconjurat de mai mulți lideri din partid pentru a face anunțul privind candidatura la șefia PNL, președintele în funcție, Ludovic Orban a venit singur la Consiliul Național al PNL și a spus că din punctul său de vedere, echipa sa este partidul.
„Din punctul meu de vedere, echipa mea este Partidul Național Liberal”, a spus Orban.
Întrebat dacă va rămâne președinte al Camerei Deputaților în orice condiție, oricine va câștiga alegerile interne din PNL, Orban a spus că acest lucru îl vor stabili cei care vor avea drept de reprezentare în organismele statutare din partid.
„Sunt prevederi statutare care se aplică și care stabilesc care sunt organismele statutare care iau decizii legate de susținerea reprezentanților PNL în funcții publice, iar acele decizii nu vor fi luate decât după Congres de toți aceia care vor fi aleși în funcții care le dau drept de reprezentare în organismele statutare. Avem în față o competiție frumoasă, avem în față o ocazie de a prezenta viziunea, obiectivele, proiectele fiecăruia dintre candidați, astfel încât să arătăm românilor că PNL este un partid cu resursă umană puternică, PNL este un partid care are capacitatea să asigure buna guvernare de care are nevoie România”, a mai spus Ludovic Orban.
Florin Cîțu candidează la alegerile interne din Partidul Național Liberal, pentru funcția de președinte. Contracandidat îi este președintele în funcție,Ludovic Orban, care ste și președinte al Camerei Deputaților.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XCum o ieşit covidul, o ieşit şi politica.
Cât de privatã este proprietatea.
Cîțu nu are fler sa fie peresedinte pnl, nu are dictie nu stie sa vorbeasca.
Dictatura PNL mai bine zis.
“Datorie de peste 1.700 de euro/ român
“Nazare nu face public nivelul actual al Datoriei Publice Guvernamentale, pentru a nu fi observat de Comisia Europeană în vederea obținerii împrumutului din PNRR. Datoria publică a României a ajuns la 530 miliarde lei la finalul lunii aprilie.
Politica economică generată de Florin Cîțu a adăugat la datoria publică peste 34 miliarde euro în ultimele 19 luni de „viziune” falimentară pentru România. Fiecare român este mai dator cu peste 1.700 de euro. Dacă se ia (în calcul) și împrumutul din PNRR, fiecare român va fi mai dator cu 2.500 euro”, a scris economistul Adrian Câciu.
25,7 miliarde de euro risipite de guvernanți
Analistul economic a subliniat că România a pierdut 25,7 miliarde de euro, sumă pe care Guvernul a risipit-o în vânt. Sau demnitarii români și-au băgat banii în propriul buzunar, după cum dezvăluie economistul.
“Haideți să vedem pe ce s-au dus banii, că pe investiții nu s-au dus. Investițiile finanțate din fonduri publice au însumat doar 8,3 miliarde euro. Rămân 25,7 miliarde euro care s-au dus în? Buzunarele clientelei PNL? USR? UDMR?”, s-a exprimat economistul.
Potrivit acestuia, dacă suma amintită era valorificată corect, România putea beneficia de 5.000 de km de autostradă, peste 5.000 de unități școlare, peste 2.500 de unități medicale și inclusiv de locuri de muncă.
“Nu știu dacă realizați ce înseamnă 25,7 miliarde euro! Peste 5 mii de kilometri de autostradă! Peste 5 mii de scoli, creșe și grădinițe! Peste 2500 de spitale. Peste 2000 de fabrici. Peste 1,5 milioane de noi locuri de muncă. În fapt, anvelopa unui PNRR azvarlită pe apa Sâmbetei, dar pusă în cârca întregii populații. Falimentul adus de Florin Cîțu! Datorie pe pâine (pâine tot pe datorie!)”, a scris Adrian Câciu pe Facebook. “