Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, patrula din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arieşeni a intervenit, în urma unui apel la 112, în zona Cheile Ordâncuşei, pe drumul ce duce spre Ocoale. În zonă stratul de zăpadă măsoară aproximativ 50 de centimetri, ceea ce face ca deplasarea să se facă cu dificultate.
„Ajungând la maşina blocată, colegii noştri au constatat că în interior se aflau doi adulţi şi patru copii care nu au mai putut continua deplasarea din cauza stratului mare de zăpadă căzută de pe versant pe drum”, a precizat IJJ Alba.
Jandarmii au oferit ajutorul necesar persoanelor aflate în dificultate deblocând autovehiculul şi repunându-l pe carosabil.
[eadvert]
Persoanele nu au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, continuându-şi drumul pentru a ajunge la pensiunea unde urmau să se cazeze.
Jandarmeria Alba recomandă responsabilitate şi precauţie la deplasările în zona montană şi atrage atenţia asupra faptului că există o atenţionare meteo de cod portocaliu pentru zona montană din sudul judeţului, cod care vizează viscol puternic cu rafale de 110 – 120 km/h şi zăpadă troienită.
sursa: Agerpres
Trimite articolul
XResponsabil părintele ce mai ! Înghesui patru copii și doi adulți într-o mațină si te doare în cot să te interesezi de starea vremii ! De această dată au fost norocoși deoarece i-au scăpat jandarmii atât de huiduiți când vor să facă ordine !!!! Atenție mărită pentru că ,,norocul ,, nu este întotdeauna de partea noastră !
-
Gheorghe? Poate că Ion, poate că Gheorghe, poate că Dumitru, poate că Petru, poate că Vasile, poate că(“i-auzi:) jandarmu’ interstelar Gheorghe!…GGEORGHE=DOREL(sper că doar în cazu de față)!!!!!!!!!!!
-
Vai “intelijent” ești! Îți faci “selfi” în oglinda din toaleta restaurantului de manele și pui pe toate conturile tale ce mare artist ești.
-
Selfie băăă, apreciez atitudinea ta, dar greșești, probabil. Nu se referă la “auto-poză”. Io înclin să cred că ai înțeles semnificația pseudonimului.
-
-
Cand pe toate canalele de informare se anunta vreme nefavorabila, caderi abundente de zapada, viscol, etc. e bine ca excursia sa fie amanata pana la ameliorarea vremii. Inconstienti sunt la tot pasul.