Această modificare este inclusă în ordinul ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024. Elevii care primesc sancțiuni precum suspendarea, preavizul de exmatriculare sau exmatricularea cu drept de reînscriere au acces la consiliere școlară, intervenție psihologică, psihoterapie și activități remediale.
Preavizul de exmatriculare și exmatricularea cu drept de reînscriere pentru anul școlar următor pot fi aplicate în învățământul obligatoriu doar în cazuri extreme, atunci când prezența elevului în școală reprezintă un risc pentru siguranța celorlalți elevi sau a personalului, afectând astfel dreptul la educație și la muncă, conform documentului oficial.
Potrivit Articolul 16, alineatul 4, sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei sunt:
- observație individuală; mustrare scrisă;
- retragere temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
- mutare disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
- suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
- preavizul de exmatriculare;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea fără drept de reînscriere, pentru elevii din învățământul postliceal.
Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților sau reprezentanților legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz. Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.
Activitățile remediale se desfășoară în timpul orarului școlar în care ar fi trebuit să aibă loc cursurile, conform metodologiei de organizare a programului „Învățare remedială”, se arată în Statutul Elevului 2024.
Trimite articolul
X….vai , să nu care cumva să-l mustre cineva in fața clasei să-i rănească suflețelul tânăr și nevinovat , că nu află nimeni dacă dispare subit din clasă !!! Că doar el are dreptul de a aduce injurii profesorilor și să deranjeze pe ceilalți prin comportamentul ordinar ( din moment ce este vorba de exmatriculare ) !!!