Evaluarea Națională 2023 va avea loc în perioada 19-22 iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial.
[eadvert]
Proba la Limba și literatura română se va desfășura la 19 iunie, iar proba la Matematică este programată la 21 iunie.
Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 9 iunie. Înscrierea candidaților se va face automat de către secretariatele școlilor, în perioada 6-9 iunie. Primele rezultate se vor afișa la 28 iunie, iar cele finale, de după contestații, la 4 iulie 2023.
„La solicitarea comisiilor județene/Comisiei municipiului București de organizare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor”, se arată în Ordinul privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale 2023.
Calendar:
6-9 iunie 2023: Înscrierea la Evaluarea Națională
9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă
22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (orele 16:00-19:00), 29 iunie 2023 (orele 08:00-12:00): Depunerea contestațiilor
29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!