Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a anunțat joi că România este în grafic în ceea ce privește pregătirile din punct de vedere tehnic pentru eliberarea certificatelor.
„Acest certificat ne va ajuta la nivel european să avem o abordare uniformă. A venit sezonul estival, situația epidemiologică s-a îmbunătățit, grație vaccinării, astfel că s-au putut ridica diversele restricții și s-au intensificat activitățile de turism, care vor veni la pachet cu o creștere a mobilității”, a spus Andrei Baciu.
Conform acestuia, în România va fi folosit modelul de certificat prezentat de CE.
„Cel mai important element este dat de codul QR, care va garanta veridicitatea acestui certificat. Acesta este planificat a fi lansat pe data de 1 iulie, la nivel european. Vom avea o platformă, unde ne vom crea un cont, ne autentificăm, și pe baza contului creat vom primi pe email un link de unde putem descărca acest certificat, care se referă la trei situații: fie la vaccinare, că suntem vaccinați, fie la recuperare, la faptul că am trecut prin boală și acest lucru este certificat de prezența unui rezultat RT-PCR pozitiv în trecutul nu foarte îndepărtat, sau a treia posibilitate absența infectării în acest moment, dată de un rezultat RT PCR negativ”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății.
Acesta a mai anunțat că certificatul va putea fi descărcat și va putea fi prezentat la punctul de trecere vamală „fie în format fizic, pe hârtie, fie pe telefonul mobil, sub orice format, pentru că va fi acest cod QR scanat”.
[eadvert]
Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților…
Posted by Guvernul României on Thursday, June 3, 2021
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XAntivaxxerii de unde o sa-si descarce certificatul de idioti?
-
din Trebuci!
-
Sa intelegem, ca esti tu mai despept, ca faci exact, ce-ti spun stapanii la televizor…?
-
Rahat servit pentru popor.
Certificatul verde și înțepatul e pentru pulime, nu e pentru șmecheri.
Dacă de uiți pe sit-ul MAE vei vedea că, corpurile diplomatice și familiile lor pot circula liber fără niciun certificat verde. Nu-i întreabă nimeni dacă s-au înțepat. -
De la mata care te-a facut degeaba!
-
Mă-ta. A naibii treabă cu cratima asta 🙂
-
-
Nu te grăbi așteaptă reacțiile adverse s-au la rapel la 6 luni adio imunitate …
-
Ce ascund dr. Fauci și serviciile secrete americane?
Joi, presa americană a făcut publice peste 800 de emailuri ale coordonatorului campaniei anti-pandemie din Statele Unite, cunoscutul doctor Anthony Fauci. Se pare că americanii știau de originea chinezească a virusului Covid-19. Un alt lucru pe care l-a ascuns Fauci este eficiența relativă a măștii de protecție.
Jurnalistul Mirel Curea a făcut o analogie între lipsa de transparență a americanilor și atitudinea similară a rușilor în tragedia de la Cernobîl, spre deosebire de atitudinea exemplară a japonezilor în cazul accidentului de la Fukushima. „Americanii au comandat niște studii la chinezii din Wuhan”.
-
USA e plină de omuleți roșii care cumpără țara la bucată.
Aici e vorba despre proiectul Covid-19.-
Sa vezi tu omuleti rosii care cumpara UE la gramada.
Proiectul STUPID-19 e peste tot in lume.-
Mai deșteptule, habar nu ai pe ce lume trăiești, vai de maica ta.
-
Nu ma intereseaza ce spui tu Puleacovschi.
Ocupa-te de muma ta, de aia de pe Borsului.
-
-
-
-
De ce sunt idioți? Ca zici tu, un sclavete belit.
-
Vezi ca pana în septembrie îți mai creste o poola.
În curând ce-i care se vor vaccina dacă vor să m-ai aibă imunitate la 6 luni la rapel …
-
Ai prea multe cratime. Împrumută-l pe “Bolojan” să-i pună la “mă-sa” că a rămas fără.
Și pentru analfabeți e bun vaccinul.-
A sosit si pervertul SileProstu cu cratima si virgula. Futetye Iorga mai prostu din Cigmau.
-
Dacă ghicești unde trebuia să pui cratimă, în limitatul tău comentariu de mai sus, îți dau iar 10 lei.
-
Aci vezi? Muie si dai 10 lei la ma (cratima)ta.
S-i-l-e—P-r-o-s-t-u—d-i-n—C-i-g-m-a-u—l-i-n-g-v-i-s-t—l-a—c-u-r.
-
-
-
S-i-l-e—P-r-o-s-t-u—d-i-n—C-i-g-m-a-u—l-i-n-g-v-i-s-t—l-a—c-u-r.
-
Asa e Vasile, ca tu știi din experienta proprie, ca un cercopitec carpatin ce ești.
-
E bun doar pentru cobai…
-