Premiul i-a fost înmânat lui David Popovici de Eduard Novak, ministrul Sportului, în cadrul Galei Sportivul Anului, organizată de minister.
„Sunt bucuros să fiu aici, să accept acest premiu, dar sunt foarte bucuros că am reușit să vă fac mândri în acest an. Sunt convins că voi reuși să vă fac mândri în continuare. (…) Mă bucur că am reușit să inspirăm prin munca noastră foarte mulți copii. Când m-am întors de la Mondialele de la Budapesta, din iunie, și am aflat că nu mai există locuri în bazin, cererea este prea mare, în niciun bazin din București, m-a cuprins o bucurie de neexplicat pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna. Asta e misiunea noastră, să educăm cât mai mulți copii, să-i învățăm că sportul este bun, să le arătăm cât de multe pot câștiga prin sport”, a spus David Popovici după primirea premiului.
La categoria Sportivul anului au mai fost nominalizați, alăduri de David Popovici, Cătălin Chirilă, campion mondial și european la proba de 1.000 de metri, canoe, și vicecampion mondial și bronz european la 500 de metri, precum și Constantin Popovici, săritor ăn apă, campion european platformă 27 de metri.
[eadvert]
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!