Descoperire șocantă la Șeitin. Vineri după-masă în jurul orei 16:25 la numărul unic de urgență 112 a fost sesizată prezența a două persoane decedate, într-un imobil din localitatea Șeitin. Din informațiile de la fața locului se pare că ar fi vorba despre doi soți de 72 și 77 de ani, iar descoperire macabră ar fi fost făcută chiar de fiul acestora.
[eadvert]
La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic, în vederea efectuării cercetării la fața locului.
Trupurile neînsuflețite urmează a fi transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.
Potrivit surselor din poliție, ar fi vorba de crimă urmată de sinucidere.
În funcție de concluziile medico-legale și cercetări, urmează a fi realizată încadrarea juridică a faptei.
Sursa: Aradon.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!