Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, 56 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale Asociației Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan – ACODAREN și desfășoară, printre altele, activităţi de reparare a autovehiculelor.
[eadvert]
Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial, prin intermediul ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al prețurilor pieselor de schimb și al tarifelor de manoperă utilizate în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurența între ele.
„Aceste acțiuni au fost susținute, consolidate și amplificate de comportamentul și acțiunile săvârșite de Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare, și societățile de asigurare, Allianz-Țiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, Uniqa Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare – Reasigurare SA, Societatea Asigurare – Reasigurare Astra SA, participarea acestora conferind înțelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor”, transmit reprezentanții Consiliului Concurenței.
Conform acestora, compania Renault Commercial Roumanie și societățile de asigurare implicate au fost sancționate cu amenzi totale de 120,9 milioane lei. Restul sumei până la 130 de milioane lei reprezintă amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înțelegere. Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.
sursa: Mediafax
Trimite articolul
XLa Columbiana service 🙂 “Cartel” iauzi