Intervalul de valabilitate a averselor de ploaie este 21 august, ora 14 – 22 august, ora 02. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h), local vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, a transmis ANM.
În intervalul 21 august, ora 14:00 – 22 august, ora 9:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie.
Vor fi afectate următoarele cursuri de apă: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), potrivit Agerpre.
Atenţionarea hidrologică emisă de către specialiştii INHGA vizează cu probabilitate şi intensitate mai mare râurile mici din judeţele Cluj, Bihor şi Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!