Potrivit AGERPRES, cei trei copii, de 9, 10 și 15 ani, sunt cercetați în stare de libertate după ce ar fi omorât un bărbat de 80 de ani pentru a-i fura bicicleta.
[eadvert]
Crima ar fi avut loc în 22 spre 23 martie, într-o zonă din extravilanul localității Pogoanele din județul Buzău. Unele surse judiciare au transmis că bătrânul a fost găsit dezbrăcat într-o vie, iar pe corp avea urme de lovituri. Totodată, oamenii legii ar fi găsit pe mâinile bărbatului urme că a fost legat la un moment dat, dar ulterior a reușit să scape.
Potrivit legii, cei doi minori de 9 și 10 ani nu răspund penal, dar cel de-al treilea, care are 15 ani, urmează sa fie expertizat din punct de vedere psihiatric.
Ion Ștefan, asistent social în cadrul Primăriei Pogoanele, a declarat pentru AGERPRES că cei trei minori nu aveau antecedente.
Vineri, autoritățile au efectuat necropsia, iar sâmbătă procurorii care instrumentează cazul vor face audieri.
sursa: tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!