Fostul atacant care ultima dată a jucat pentru Dacia Unirea Brăila și-ar fi pus capăt zilelor sâmbătă, 2 iulie, în jurul orei 15.38, în Voluntari, anunță Ziare.com.
[eadvert]
Conform sursei citate mai sus, Roland Dedius Stănescu s-a sinucis aruncându-se de la etajul patru al unui bloc de locuințe din Voluntari. Acesta a căzut de la etajul patru și nu a avut nicio șansă.
Roland Dedius Stănescu ar fi întâmpinat probleme de sănătate după ce a renunțat la fotbal, iar acesta ar fi unul dintre motivele care l-au împins să recurgă la acest gest necugetat.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice. Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.
Nu este prima dată când Roland Stănescu a vrut să se sinucidă. La doar 22 de ani, în perioada în care juca pentru FC Argeș, acesta și-a tăiat venele în cantonamentul de la Baza Vulturilor în urma unei discuții purtate cu mama sa, cea care îl anunțase că a avut o ceartă aprinsă cu tatăl său.
Cătălin Barbu, cel care era administratorul lui FC Argeș, confirma acest incident în 2012. „Roland se afla joi seara la cantonament și a fost găsit de colegi zăcând pe jos și plin de sânge. Avea o tăietură la mână și au chemat Salvarea. Am fost vineri la spital și am vorbit cu Roland. L-am întrebat de ce a recurs la acest gest și mi-a spus că a existat o ceartă între părinți, despre care a aflat de la mama lui. A avut o cădere psihică, pentru că este o fire mai sensibilă și de aceea a recurs la acest gest necugetat care îl putea costa viața”, spunea Barbu pentru Curierul Zilei.
Trimite articolul
XDe ce caz șocant? E primul? E singurul?
Cu toate că au există semnale încă din 2012, cf articolului, mă îndoiesc că s-au luat măsuri pt ca situația să nu se repete. Sistemul medical românesc nu are funcție de prevenție, doar de tratare, uneori când e deja prea târziu.