Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar următor la dtaa de 9 septembrie. Structura anului școlar 2024-2025 a fost publicată de Ministerul Educației în Monitorul Oficial. Astfel, anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
[eadvert]
Conform ordinului ministrului Educației nr. 3.694 din 1 februarie 2024, programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” urmează să se desfășoare în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite, se arată în documentul citat.
Școlile au obligația ca, până în 1 aprilie 2024, să le comunice elevilor și părinților ori reprezentanților legali ai acestora structura detaliată a anului școlar.
În următorul an școlar cursurile se vor desfășura astfel. De luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024, respectiv din 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024.
Între 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024 și între 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, elevii se vor afla în vacanță.
Cursurile pentru modulul 3 vor fi reluate din 8 ianuarie până în 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ. În intervalul 10 februarie – 2 martie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene, elevii vor avea o săptămână de vacanță.
Următorul modul școlar va începe de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025. De vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025, elevii vor fi din nou în vacanță. Ultimul modul din anul școlar următor se va desfășura de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025. De sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025 elevii vor fi în Vacanța Mare.
Pentru elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025, este prevăzut în Ordinul de ministru.
„Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025, în timp ce pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare”, mai este stipulat în document.
Citiți principiile noastre de moderare aici!