Potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Gimnastică, la 15 ani, campioana europeană de junioare la sărituri s-a impus în finala de la sol cu 13,600 de puncte. A fost urmată de japoneza Chiaki Hatakeda, cu 12,900 de puncte și australianca Breanna Scott, care a fost notată 12,800 de puncte.
[eadvert]
În finala de la bârnă, Sabrina a fost notată cu 13,766, argintul revenind ucrainencei Ana Lașcevska, notată cu 13,333, iar bronzul a ajuns la nemțoaica Emma Leonie Malewski, cu 13,233. Sabrina este antrenată de mama sa, Camelia Voinea și de Cristian Moldovan, relatează ziaruldeiasi.
Gimnasta a concurat și în fala de la sărituri vineri, 3 martie. Aici, s-a clasat doar pe locul cinci, fiind notată cu 12,466, transmite prosport. Aurul a fost câștigat de Coline Devillard din Franța, argintul a ajuns la Camille Rasmussen din Danemarca, iar Oksana Chusovitina a luat medalia de bronz la 47 de ani.
În concursul masculin, Andrei Muntean a încheiat al cincilea la parelele, a mai precizat digisport.
Descoperită de Bellu și Bitang
„Noi ne dorim să obținem la toate cele trei aparate. Dar ne-am mulțumi și cu două medalii. Sabri este foarte montată pentru finale. Se simte excelent și sunt sigură că va da totul pentru a putea urca pe podium.
Chiar dacă se află la prima ei competiție de senioare, unde concursul este infinit mai puternic față de junioare, chiar îmi spunea că se simte excelent la această competiție”, a povestit Camelia Voinea pentru Prosport.
Sportiva Sabrina Voinea a fost descoperită de Mariana Bitang și Octavian Bellu în cadrul programului „Țară, țară, vrem campioane”. Gimnasta de doar 15 ani este considerată una dintre cele mai valoroase tinere gimnaste din România, conform sursei menționate anterior.
Trimite articolul
XFelicitari !