Ambulanța nu vine când vrei tu, ci când crede ea de cuviință să vină, scriu jurnaliștii de la Aradon.ro. Și atunci când vine și te transportă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad există șanse mari ca afecțiunea de care suferi să nu poată fi tratată aici, ci într-un spital mai performant, într-un oraș mult mai civilizat (chiar dacă unitatea medicală din orașul nostru a „mâncat” milioane de euro pentru a fi dotată). În cazul de față, la Timișoara. Însă până ajungi acolo, după un periplu centru de permanență-ambulanță-spital, starea de sănătate se deteriorează rapid, iar intervenția poate veni târziu, ca în cazul pe care îl prezentăm.

[eadvert]

„Noi credem că putea fi salvată”, este mărturia unei familii din Arad, încă, în stare de șoc. Și acest gând le revine, repetitiv, în minte. Dacă ajungea mai repede la spital? Dacă venea ambulanța după ea la primul apel? Dacă medicul care a gestionat apelul la numărul de urgență 112 nu le spunea să-i cumpere medicamente pentru nevralgie, ci trimitea o ambulanță să o transporte la spital, avea șanse de supraviețuire? De ce medicul care a răspuns apelului de urgență i-a spus fiicei femeii că ambulanța nu se deplasează la un astfel de caz? Întrebări rămase, deocamdată, fără răspuns. Noi nu vom răspunde la ele, ci vom face cunoscută povestea femeii care a suferit un infarct și a fost ignorată de medicul care a răspuns apelului de ajutor venit la 112 din partea fiicei femeii. Mai mult, infarctul a fost catalogat drept o nevralgie. Câteva ore mai târziu, femeia, în vârstă de 64 de ani, avea să moară, la Timișoara, pe patul de spital. Dacă ajungea mai repede la spital? Dacă…?

„A spus că pentru așa ceva ei nu vin”

În seara de 22 septembrie, femeia începea să se simtă rău, spre dimineață, în 23 septembrie a decedat.
Fiica femeii rememorează ultima seara în care avea să-și vadă mama în viață: „M-a sunat tata în jur de ora 22:00 să merg la ei că mama nu se simte. Părinții mei sunt persoane cu handicap, sunt surdo-muți amândoi. M-am dus la ei și am sunat la 112, după ambulanță. Mama era conștientă, voia ajutor. Mi-a spus că o doare în piept, că are dureri mari. Spunea că atunci când inspiră o doare foarte tare. Am sunat la 112, m-au transferat la salvare și am zis că mama nu se simte bine. M-a întrebat ce o doare, i-am spus că are dureri în piept. Apoi m-a întrebat de când e în starea asta. Ea de sâmbătă spre duminică s-a simțit rău. A vomitat, a avut diaree. Am crezut sincer că e enterocolită, asta nu mai sunt sigură dacă am spus la 112. Apoi m-am gândit că poate e o nevralgie. Nu sunt cadru medical să știu ce avea exact. Nu avea antecedente de probleme cardiace. De la 112 mi-a spus ce să-i dau, mi-a dat tratament, l-am și notat. I-am repetat medicului de la 112 că are dureri foarte mari. Am întrebat-o dacă poate fi de la inimă, dacă-i ceva grav. Am întrebat dacă nu poate cineva să vină să o vadă. A spus că nu, că pentru așa ceva ei nu vin. A spus că sigur e nevralgie. I-am spus că și eu am avut, că știu că doare foarte tare, dar eu am avut la spate. M-am calmat, nu m-am gândit atât de departe, am spus că nevralgia trece. Am închis telefonul, dar nu puteam sta așa. Mama avea dureri foarte mari, spunea că nu mai poate. Atunci am decis că mergem la Genesys, la centrul de permanență”.

De la centrul de permanență, la spital

Din cauza durerilor foarte mari, femeia nu putea sta în picioare. „Așa am coborât cu ea de la etajul patru: în brațe. Nu putea umbla, nu mai avea putere”, a povestit fiica. Membrii familiei spun că la centrul de permanență cadrele medicale și-au dat seama repede că au de-a face cu un infarct. „Am ajuns la Genesys și cum am spus simptomele, din start mi-au spus că după cum arată se pare că e infarct. Doamna doctor de la 112 nici nu a pus sub semnul întrebării că a făcut un infarct. Aici i s-a dat un calmant puternic și ne-au spus că orice durere ar fi de la calmantul acesta ar trebui să-i treacă în 10 minute. Am așteptat, au văzut că nu trece și atunci au spus că sigur a făcut infarct. Au sunat la 112 și au spus că e urgență. A venit ambulanța, apoi am tot stat în parcare vreo 20 de minute. Mama era în ambulanță. I-au făcut EKG și pe urmă a ieșit doctorița sau asistenta din ambulanță să ne spună că aparatele arată că a făcut infarct, dar a spus că pentru a fi siguri trebuie să meargă la spital să-i facă ceva analiză de sânge”, a povestit fiica femeii.

Infarct masiv

Și la spital s-au întâmpinat greutăți: „Nu au vrut să mă lase în spital împreună cu mama pentru că nu am voie, că protocolul nu-mi permite din cauza COVID-19. I-am întrebat cum se vor înțelege cu ea, că e persoană cu handicap, e surdo-mută, iar eu știu limbajul semnelor. Cu greu au fost de acord să mă lase să intru. La un moment dat m-au scos afară, au văzut apoi că nu se înțeleg cu ea, iar m-au chemat înapoi”. La spital, fiica femeii spune că a urmat o nouă tură de analize, investigații: „La spital iar am așteptat, cu infarctul făcut. I-au făcut iar EKG, i-au dat niște pastile, mama iar a vomitat. Au venit analizele, ne-au spus că a făcut un infarct masiv, și ne-au întrebat dacă suntem de acord să o transfere la Timișoara să-i facă o intervenție, să-i desfunde vasele pentru că Spitalul Județean din Arad nu are un doctor care să facă acea intervenție, numai până la ora 14:00. La spital am ajuns după ora 23:00”.

În stare critică, la Timișoara

Astfel, o autospecială SMURD a transportat-o pe femeie până la Timișoara, la Institutul de Boli Cardiovasculare, singura unitate medicală din zonă unde se putea efectua intervenția de care avea atât de mare nevoie. „M-au sunat pe la 2 noaptea că au ajuns la Timișoara. Pe urmă m-a sunat medicul de gardă, mi-a spus că mama a ajuns, că e într-o stare critică și că ei fac tot ce pot. Dimineața mi-a spus că i-au făcut procedura, doar că a intrat în comă și la 06:45 a murit. La Timișoara au operat-o, i-au făcut procedura, doar că ea a ajuns în stare critică. Mama era foarte obosită, am pierdut aiurea 3-4 ore, din cauza asta a murit. Dacă venea ambulanța când am sunat noi prima oară și dacă aveam doctor în Arad, câștigam 3-4 ore. Nu vreau să fac rău nimănui, dar așa ceva nu vreau să se mai întâmple. Poate fi mama oricui data viitoare. Suni la Ambulanță și nu vin dacă ți-e rău”, spune fiica femeii.

Anchetă la Ambulanță

Cum se explică atitudinea medicului care a răspuns apelului familiei? De ce a considerat că în acest caz nu se impune trimiterea unei ambulanțe? De ce a catalogat durerea femeii drept o nevralgie și a decis că trebuie să urmeze un tratament acasă? Întrebat despre acest caz, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, Raveca Nicoară, spune că: “Ne-am autosesizat și am demarat o anchetă internă. Este în curs de anchetare. A doua zi ne-am autosesizat. Am luat la cunoștință de cele întâmplate, vom asculta înregistrările de la 112, vom clarifica situația”. Rămâne de văzut care sunt concluziile anchetei.

Spitalul Județean, lăsat pe dinafară

Pentru a afla de ce la Arad nu se efectuează intervenția de care avea nevoie femeie de 64 de ani, ne-am adresat Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Astfel, am aflat că unitatea medicală din Arad nu este inclusă într-un program național care ar permite efectuarea acestei proceduri și în orașul nostru și că cel mai apropiat centru în aceste cazuri este Institutul de Boli Cardiovasculare din orașul vecin.

„Medicul cardiolog de gardă a fost solicitat de urgență, în Unitatea Primire Urgențe unde a constatat starea gravă a pacientei – infarct miocardic acut ischemic cu supradenivelare de segment (STEMI) și șoc cardiogen. Protocolul prevede revascularizarea de urgență, procedura care nu se realizează la Arad deoarece Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad nu este inclus în Programul Național STEMI. Conform protocolului în vigoare pacienții trebuie trimiși la cel mai apropiat centru, în cazul nostru la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara”, a declarat dr. Adina Pop Moldovan, medic șef Secție Clinică Cardiologie.

Vom reveni asupra completării acestui subiect în momentul în care Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara va răspunde solicitării noastre scrise în ceea ce privește acest caz.

Rămân întrebările: Putea fi salvată femeia dacă ambulanța venea atunci când a fost solicitată, la ora 22:00? Putea fi salvată viața femeii dacă se efectua intervenția de care avea nevoie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad?

Sursa: Aradon.ro