A fost Ziua Naţională pentru decenii, acum e Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

[eadvert]

La data de 23 august 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Ion Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Din 1948 şi până în 1990 a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României.

Data de 23 August 1944 a devenit graniţa în timp între două momente istorice. Încheierea războiului și începutul sovietizării României. De aceea, liderii comunişti au sărbătorit naţional acest moment.

România era angajată în război de partea Germaniei hitleriste

Ziua de 20 august 1944 a dat acel semn aşteptat că soarta războiului nu se mai poate întoarce în favoarea Axei Germane. Trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareşalul Malinovski au declanşat ofensiva Iaşi-Chişinău. Pe 22 august, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o spărtură în frontul germano-român din Moldova. România se afla la capătul rezistenţei fizice şi strategice. Generalul german Friessner a cerut continuarea rezistenţei pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, lucru cu care mareşalul Antonescu a fost de acord. Conducătorii armetei Axei continuau delirul. La data de 23 august 1944, armata sovietică era deja în Moldova de nord, iar Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite.

Pe 23 august 1944, la Bucureşti, mareşalul Ion Antonescu are o audienţă la regele Mihai I. Acesta se declara dispus să semneze armistiţiul, dar numai după acordul lui Hitler. Mihai hotărăşte demiterea şi arestarea mareşalului Ion Antonescu, conducătorul statului, şi a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

Regele Mihai I a povestit cum au decurs evenimentele care au marcat ieşirea României din alianţa cu Germania nazistă într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian şi filmat de cameramanii Gheorghe Marian şi Nicolae Niţă-Ochi în anul 1990, pentru Televiziunea Română.

„Trebuie să ne întoarcem la începutul lui ’43. De altfel despre începutul războiului n-am fost informat de Mareşal. Mama mea a aflat despre asta de la postul de radio BBC. Ţara Românească şi cu mine şi cu partidele politice erau perfect de acord să ne luăm Basarabia, dar în nici un caz să mergem mai departe. Şi am terminat la Stalingrad cu o mulţime de oameni pierduţi. Un dezastru. În decursul acestor ani am avut discuţii cu partidele lui Maniu şi Brătianu ca să vedem cum putem ieşi din război în condiţiile cele mai onorabile. Şi aşa s-au dus tratativele în ţară – apoi la Cairo şi Ankara – să se discute cu Aliaţii, adică cu americanii şi englezii, în ce condiţii şi cum s-ar putea face această ieşire din război. După un timp Aliaţii au spus că nu vor să mai stea de vorbă cu noi dacă nu aducem în acest grup pe social-democraţi şi pe comunişti, care în acea perioadă reprezentau 400-500 de membri la o populaţie de 20 de milioane. Am fost obligaţi, acum ştiu de ce, fiindcă Uniunea Sovietică era interesată”, spunea Regele Mihai I, în 1990.

Actul de la 23 august a fost numit, pe rând „Insurecţia armată din 23 August 1944”, devenind Ziua Naţională a României din 1948 până la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Acesta transformase numele evenimentului în „Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”, fiind prezentat ca o realizare exclusivă a Partidului Comunist.

Ca participant direct la momentul ieşirii din alianţa cu Germania nazistă, Regele Mihai a explicat în ce fel s-a ajuns la arestarea lui Ion Antonescu:

„Războiul luase o întorsătură extrem de proastă şi noi toţi ceilalţi, aşteptam un ajutor din partea Aliaţilor ca să putem să facem ceva; ei spuneau să ieşim din război. Noi spuneam foarte bine, dar singuri cu nemţii peste tot nu se poate. Aliaţii n-au răspuns deloc. Aşa că ajungem la momentul când ruşii au spart frontul în nordul Basarabiei şi Moldova; nemţii au luat atunci o divizie de blindate şi au dus-o în Polonia. Mai aveam puţin timp şi atunci am hotărât, cu acest grup politic, care era la baza acestor întrevederi, să terminăm cu alianţa cu Germania şi am decis ziua de 26 august.

Între timp, am aflat că Antonescu se pregăteşte să plece pe front şi în aceste condiţii scăpam această ocazie, aşa că a trebuit să-l convoc cu trei zile mai devreme, pe 23 august. Când a venit la Palat (Mareşalul-n.n.), am avut o discuţie de o oră şi jumătate, i-am pus în faţă situaţia dezastruoasă în care eram, rugându-l insistent să facă ceva ca să ieşim din război cât mai devreme. A refuzat net. Generalul Sănătescu, care era cu mine, a insistat şi el; n-a vrut să audă. Cerea nişte condiţii care erau imposibile, din păcate, de avut. Voia să avem Basarabia garantată, toate… Ţara era complet ocupată, deci lucruri care în momentul acela erau imposibil de obţinut. N-a rămas altceva de făcut decât să-l îndepărtez ca să putem să facem ce puteam noi face. Şi asta s-a întâmplat: actul de la 23 august”.

Antonescu conducea statul de la 4 septembrie 1940, când a fost numit preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român, după ce România pierduse o treime din teritoriu împărţit între Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Perioada în care s-a aflat în fruntea statului a coincis cu apropierea de Germania condusă de Hitler, de al cărui sprijin Antonescu s-a bucurat.

Este şi perioada în care, potrivit unor istorici, statul român a devenit singurul stat în afara celui nazist care a administrat un lagăr de concentrare, la Vapniarka, în Podolia. Decretul regal din 6 februarie 1945 stabilea că Ioan Antonescu este trecut în rezervă pentru că „prin conducerea sa politico-militară, în calitate de comandant Suprem al Forţelor Armate, a dus Armata Ţării la dezastru”:

“La 23 august, cu toate că eu l-am arestat şi l-am reţinut la Palat, am fost sfătuit de către Statul Major să plec din Bucureşti pentru că nemţii, era sigur, că vor avea o reacţie. Ceea ce s-a şi întâmplat. Au bombardat Palatul, au distrus casa în care locuiam… În seara de 23 a venit Pătrăşcanu, cu aşa-zisul Ceauşul, care era Bodnăraş. Maniu şi Brătianu, trebuiau să aibă o echipă împreună cu ceilalţi ca să-l ia pe Antonescu şi să-l ţină departe şi să aibă grijă de el. Eu am plecat pe la două dimineaţa spre Oltenia şi când m-am întors am aflat că Bodnăraş l-a luat cu echipa lui. Apoi au venit ruşii la Bucureşti şi l-au dus (…). Ei l-au luat şi l-au dus la Moscova ca să-l aducă după un an şi ceva înapoi şi să-i facă procesul despre care se ştie. Eu am încercat, după condamnarea lui, am încercat tot ceea ce s-a putut ca să-i salvez viaţa. Astea sunt lucruri despre care nu se ştie, am impresia. Dar aşa este”, spunea Regele Mihai.

Proclamaţia către ţară a regelui Mihai

Pe 22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial.

“Români,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. (…)

Români,

Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină”.

Românii vor întoarce armele pentru recuperarea Transilvaniei. Întorşi acasă, nu vor avea tihnă mai mult de câteva luni. În 30 decembrie 1947, Regele Mihai va fi obligat să abdice. Urma sovietizarea României.

Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului

Din 2011, ziua de 23 august a fost declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului. În Europa, din 2009, data este marcată ca Ziua europenă a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare.

Pe data de 23 august 1939, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care a fost împărţită Europa Centrală şi de Est şi care a dus la încălcarea drepturilor fundamentale a zeci de milioane de oameni într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria Europei. Una din clauzele secrete ale acordului prevedea anexarea de către URSS a regiunii româneşti Basarabia.

Chiar şi după sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, mulţi europeni au continuat să sufere zeci de ani sub regimuri totalitare.

La 23 august 1989 a avut loc protestul cunoscut sub denumirea „Calea Baltică”, eveniment care a coincis cu comemorarea a 50 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Cetăţenii din ţările baltice au format un lanţ uman de 600 de kilometri care a străbătut Estonia, Letonia şi Lituania. A fost o demonstraţie paşnică prin care cele trei ţări şi-au unit forţele în lupta pentru libertate.

Anul acesta se împlinesc, de asemenea, 31 de ani de la Picnicul paneuropean, o demonstraţie pentru pace care a avut loc la 19 august 1989 în Sopron, un oraş de lângă graniţa Ungariei cu Austria. Cetăţenii s-au adunat în jurul gardului de frontieră pentru a-şi manifesta solidaritatea şi prietenia în cadrul unui eveniment organizat de autorităţile din ambele ţări. Picnicul paneuropean este unul dintre evenimentele din 1989 care au deschis calea către unificare şi către căderea Cortinei de Fier.

MEDIAFAX