La scurt timp după încheierea războiului civil american, oamenii din mai multe oraşe au cerut scăderea programului de lucru de la zece ore la opt ore. O lege în acest sens a fost adoptată doar în câteva state. În 1886, pe data de 1 mai are loc în Chicago o grevă organizată de Federaţia Sindicatelor din Statele Unite şi Canada.
[eadvert]
Peste 40.000 de oameni au ieşit pentru a cere introducerea stipulaţiei: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. Protestul început paşnic s-a întins pe mai multe zile în care au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine.
Ziua muncii a fost recunoscută oficial în 1889 de Primul Congres Socialist Internaţional de la Paris pentru a comemora lupta dintre uniune şi forţele din statul Illinois. Federaţia Sindicală şi SUA se vor dezice de data de 1 mai din mai multe motive: făcea trimitere la evenimentele violente dintre sindicate şi autorităţi, dar motivul principal a fost creşterea curentului comunist din lume care a îmbrăţişat cu drag acestă sărbătoare ce se potrivea discursului promovat.
În SUA sărbătoarea dedicată muncitorilor este la începutul lunii septembrie.
În restul lumii sărbătoarea a fost instituită în multe state fiind sărbătorită cu precădere pe data de 1 mai sau în prima zi de luni din Mai. Există şi state unde sărbătoarea muncii s-a transformat în săptămâna muncii precum Africa de Sud. În China se întinde pe trei zile.
În România sărbătoarea a fost marcată trecător încă din timpul lui Carol I, dar evenimentul a fost asimilat de cultura românească în perioada comunistă. Sovieticii au îmbrăţişat cu drag sărbătoarea considerând că „se opune filozofiei capitaliste americane” şi au impus-o în URSS şi în blocul comunist din Est.
În România în perioada comunistă aveau loc evenimente propagandistice ale regimului cu manifestaţii de amploare pe străzi şi stadioane. După decembrie 1989 sărbătoarea a rămas în mentalul colectiv, dar s-a renunţat la manifestaţii şi s-a preferat mersul la iarbă verde.
Printre ţările care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 mai se numără şi Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru și Hong Kong.
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!