Ministrul de externe Peter Szijjarto, aflat în vizită la Moscova, a anunţat semnarea contractului într-un videoclip postat pe contul său de Facebook.
[eadvert]
„Vom avea acces la loturi care să permită vaccinarea unui milion de cetăţeni,” a spus el în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său rus Sergey Lavrov, conform declaraţiilor citate de agenţiile naţionale din cele două ţări.
Livrările se vor face în trei etape, cu 300.000 de vaccinuri la două doze în prima lună, 500.000 în a doua lună şi 200.000 în a treia lună, pentru un „potenţial total de două milioane de doze”, a explicat Peter Szijjarto.
Anunţul vine după ce autorităţile farmaceurice maghiare au dat undă verde în această săptămână utilizării vaccinului Sputnik V, pe fondul criticilor din partea Budapestei privind „încetineala” procesului de aprobare a vaccinului de către Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA). Autorităţile naţionale pot aproba urgent distribuţia unui produs neautorizat de EMA, dar îşi asumă întreaga responsabilitate.
Autorităţile ungare trebuie însă să convingă populaţia să se vaccineze, doarcece mai puţin de 2% dintre ungurii chestionaţi în sondajele recente preferă serul rusesc, cu mult în spatele celor două produse autorizate în prezent în Uniunea Europeană, Pfizer-BioNTech şi Moderna.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XMunca de acasă nu e luptã de clasă.
-
No bozmeg ,au comandat vaccinuri da nu vor hunii sa ia momeala,piz-dai seama,oare hunii stiu ca virusu nu e pentru ei ??
-
O fi doar pt muma-ta 🙂
-
Foarte bine au facut. De ce sa consumam doar produsele ce ni se baga pe gat? Doar UE, doar USA, prea ii lingem in c*r pentru nimic.
-
total gresit! asta este un biznis a guvernantilor maghiari cu multe milioane de euro profit personal, cand cei de la Uniune sunt platite de catre uniune!!
-
Care biznis? Populația primește gratis vaccinul, numai propaganda liberalo-comunistă vede o afacere personală. De altfel, toate statele UE stau la rând pentru vaccinul rusesc.
-
Și guvernanții noștri ce biznis fac? Ne merităm soarta cu oameni înapoiați nici nu mă mir!
-
m…da , noi suntem musai sa asteptam pana iese vaccinul frantuzesc prin toamna , doar nu incalcam noi normele UE pt cateva vieti in plus salvate
Se pare ca ungurii au mai mult cohones ca toti estici europeni nu se tem sa colaboreze cu rusul in ciuda UE si SUA au mai multa incredere in vaccinul rusesc decat in celelalte doua,si mi se pare logic Rusia este si a fost o forta a tehnologiei si in toate domeniile in lume
-
Neah. MOL cea mai mare companie din Ungaria este dependentă de resursele rușilor. Viktatorul Orban, “iliberalul”, e sedus de măiestria cu care conduce Putin imperiul rus și se gudură oricând are ocazia. Accinul Sputnik o să ajungă la tomberon, la fel și Orban.
-
OMW-PETROM propietar OMW 57% ,Statul Roman 21%
-
Vasile, cea ce NU se spune este faptul ca Bruxeles atat s-a coit la comandarea si rezervarea vacinurilor incat cea ce o va primi NU ajunge populatiei din Europa!!! Daca nu ma crezi uita-te la situatia din Romania care asteapta cu listele pline dar fara a avea vaccin la dispozitie… UE nu poate livra in ritmul in care ne miscam noi si nu ca am fi atat de bravi ci ca nici UE nu are vaccin ! In aceasta conjunctura este si normal sa cauti solutii, iar daca vaccinul rusesc este disponibil atunci de ce nu ? P.S. undeva am citit ca din Martie for fabrica ei vaccinul rusesc ca sa poate pune la dispozitia populatiei numarul de doze necesare… Noi DE CE NU FABRICAM LA CANTACUZINO ??? Suntem mai prosti ???
-
România nu are nici măcar tehnologia de a ambala vaccinul, cu atât mai puțin să îl și producă: https://m.mediafax.ro/coronavirus/s-ar-putea-produce-vaccinul-anti-covid-in-romania-ce-spune-directorul-terapia-19846974
-
-
E acru strugurele vasilica prostu , te roade invidia de ai luat-o razna ? Ciolannis al tau in schimb face totul pt salvarea poporului roman 🙂
-
Unguroaicele au zis că decât cu americanul deasupra capului mai bine cu rusul pe burtă. Cam ăsta e și nivelul tău, după cum și pseudonimul sub care îți publici inepțiile arată: zero și I I (paralel).
-
comentariile tale idioate te caracterizeata perfect, vai de capul tau tarane .
-
-
-
De am avea și noi premier ca ungurii!!! Uită pe al nostru:Orban cel bun…. Hahahaha
Nimeni nu contestă calitatea produselor rusești, chinezești, taiwaneze etc !
Singura problemă cu vaccinul Rasputnik 5,sau cum îi zice, e că a fost produs la Institutul de cercetare Gamaleya de la Moscova, exact locul unde se produce si vaccinul Noviciok, destinat opozanților țarului Putin.
Acuma,sunt cunoscute problemele cu furnizarea apei potabile in Moscova, deci și institutul respectiv e probabil să fi avut asemenea probleme, deci eprubetele de acolo au șanse sa nu fi fost impecabil sterilizate.
Dacă ungurii chiar au comandat două milioane de doze, atunci susținătorii partidului extremist AUR, chiar au motive temeinice de bucurie.