Potrivit digi24.ro, în locul mărcilor Coca-Cola, Fanta şi Sprite, ruşii vor putea alege dintre CoolCola, Fancy şi Street, a anunţat, luni, producătorul rus de băuturi Ochakovo.
Cele trei mărci internaţionale de sucuri au lipsit în mare parte de pe rafturile magazinelor ruseşti de când compania Coca-Cola şi-a suspendat activitatea în Rusia în martie.
Totuşi, produsele Coca-Cola încă se găsesc în număr redus în magazine, dar preţurile au crescut exponenţial, cu aproximativ 200% de la suspendarea activităţii companiei pe teritoriul rus. CoolCola are „gustul renumit de cola”, a scris Ochakovo pe reţelele sociale. Între timp, sticlele companiei Ochakovo, respectiv Fancy, care are aromă de portocale, şi Street, cu gust de lămâie şi lime, imită schemele de culori ale mărcilor Fanta şi Sprite.
Înfiinţată în Uniunea Sovietică în 1978, Ochakovo produce în mare parte băuturi tradiţionale ruseşti, precum fermentat pe bază de cereale şi băutură cu miere cu un conţinut scăzut de alcool medovukha. Ochakovo nu este singura companie care a încercat să profite de suspendarea activităţii companiei Coca-Cola pe piaţa rusă.
În aprilie, o companie producătoare de băuturi cu sediul în Orientul Îndepărtat al Rusiei, Slavda Group, a lansat Grink Cola, cu scopul de a încerca să cucerească inimile iubitorilor de suc acidulat ai Rusiei. De asemenea, în mai, în regiunea Komi din nordul Rusiei, fabrica Syktyvkarpivo şi-a lansat propria marcă de suc acidulat, şi anume Komi Cola. Cu toate acestea, ambele alternative au primit un răspuns mixt din partea populaţiei, clienţii plângându-se că niciuna dintre băuturi nu este „dulce şi acidulată”.
[eadvert]
Trimite articolul
XKomic Ola!