Ministerul Apărării Naționale a anunțat sâmbătă, 5 septembrie, că România și Ucraina au încheiat un acord de cooperare tehnico-militară. Documentul a fost semnat de Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării din România, și omologul său ucrainean, Andrii Taran.
[eadvert]
Discuțiile de sâmbătă au inclus teme comune de interes și au vizat evoluțiile recente ale situației de securitate regională.
”Cei doi oficiali au decis continuarea dialogului politico-militar și identificarea de noi proiecte comune, în vederea consolidării relațiilor de cooperare în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și în formatele regionale și în cadrul organizațiilor internaționale.”, transmite MApN.
Acordul semnat de cei doi miniștri va contribui la crearea cadrului legal necesar instituțiilor și agenților economici din cele două țări pentru dezvoltarea de proiecte comune în domenii cum ar fi achiziția, reparația și modernizarea de armament și de tehnică militară, cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnico-militar și schimbul de informații și de experiență în standardizarea, codificarea și controlul calității tehnicii militare.
Trimite articolul
XMinunat…mai bine semnau un acord care le permite copiilor romani din Ucraina sa invete la scoli si in limba lor materna !!!
era mai bun un acord de retrocedare a teritoriilor romanesti din ucraina care au fost luate abuziv prin pactul abuziv ribentrop-molotov desi acel pact a fost declarat nul de drept urmarile lui nu au fost rezolvate pana azi, nu are nimeni curajul sa o faca oare de ce nu se deschid discutiile pentru inlaturarea acestui pact barbar.
-
cine se aseamana se aduna . Atat s-a ales din axele imaginare 1.Anglia-Germania-Romania, 2.Polonia-Romania -Turcua ? Ucraina-Romania, vai de capul nostru 🙁
Implica alti bani care pleaca….
Care o fi poziția Ucrainei în legătură cu tezaurul românesc din Rusia.
Toți foștii sateliţi ai Ruşiei trebuie întrebaţi care este poziţia și pe urmã dosarul la Haga.
Noi cu ei și ei între ei.