“Marea Britanie se confruntă cu o criză economică profundă”, în contextul persistenţei efectelor crizei pandemiei şi al războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a afirmat Rishi Sunak, conform postului de televiziune Sky News.
[eadvert]
Sunak a salutat acţiunile predecesoarei sale, premierul demisionar Liz Truss, notând că ea a fost entuziastă să creeze schimbări, dar admiţând că “au fost făcute unele greşeli”. “Nu au fost făcute cu rea-intenţie, dar au fost greşeli”, a precizat Rishi Sunak, referindu-se la deciziile controversate în domeniul bugetar şi fiscal.
“Am fost ales lider al Partidului Conservator şi prim-ministru pentru a remedia aceste greşeli, iar activitatea începe acum. Vor fi decizii dificile, pentru asigurarea stabilităţii. Nu voi lăsa datorii de achitat generaţiilor următoare. Voi uni ţara nu prin cuvinte, ci prin acţiuni”, a subliniat Rishi Sunak.
Noul prim-ministru conservator a prezentat priorităţile noului Cabinet guvernamental. “Un sistem medical mai puternic, îmbunătăţirea educaţiei în şcoli, mai multă siguranţă pe străzi, protejarea mediului, susţinerea forţelor noastre armate, acţiuni pentru egalitate de şanse, dezvoltarea unei economii care să profite de oportunităţile oferite de Brexit, un mediu în care companiile să facă investiţii, să inoveze şi să creeze locuri de muncă”, a explicat Sunak, conform cotidianului The Guardian.
“Înţeleg cât de dificil este acest moment. (…) Ştiu că am treabă de făcut pentru restabilirea încrederii, după tot ce s-a întâmplat. Tot ce pot spune este că nu sunt descurajat”, a insistat noul prim-ministru.
Rishi Sunak i-a mulţumit fostului premier Boris Johnson, în mandatului căruia el a fost ministru de Finanţe. “Îi voi fi mereu recunoscător lui Boris Johnson pentru realizările incredibile obţinute în calitatea de prim-ministru, îi apreciez foarte mult căldura şi generozitatea de spirit”, a subliniat Sunak.
Citiți principiile noastre de moderare aici!