Conform informaţiilor din teren disponibile până la această oră, pentru început, va fi permis tranzitul frontierei pentru funcţionarii organizaţiilor internaţionale, cazurile medicale şi cetăţenii din statele cu comunităţi reduse în Fâşia Gaza, a precizat MAE printr-un comunicat de presă.
[eadvert]
Potrivit comunciatului, MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo şi Tel Aviv, rămâne în strânsă legătură cu autorităţile israeliene şi egiptene pentru evacuarea cetăţenilor români şi a familiilor acestora.
Autorităţile egiptene şi cele israeliene au dat asigurări că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări şi în următoarele zile, se menţionează în comunicat.
„Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei şi care acţionează în regim de permanenţă, 24/7, menţine coordonarea cu alte state şi organizaţii internaţionale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetăţeni/funcţionari. De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgenţă, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacităţii de sprijin consular”, se arată în comunicat.
Totodată, MAE informează că, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, este implicat activ în dialogul cu autorităţile şi este pregătit să asigure condiţiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetăţenilor români din Fâşia Gaza care au solicitat acest lucru pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.
View of Gaza's Rafah border crossing after Qatar mediated an agreement between Egypt, Israel and Hamas, in coordination with the US, to allow for the movement of foreign passport holders and some critically injured people out of besieged Gaza.#Gaza https://t.co/rW37TUSk4r
— Reuters (@Reuters) November 1, 2023
sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!