După realegerea sa mult contestată în 2020, liderul belarus a reprimat protestele fără precedent ale opoziţiei, sute de persoane fiind trimise la închisoare, iar alte mii forţate să plece în exil.
[eadvert]
“Spuneţi-le tuturor că voi candida” în 2025, a spus, după vot, Aleksandr Lukaşenko, care se află la conducerea ţării din 1994, potrivit canalului Telegram administrat de echipa sa.
Niciun membru al opoziţiei nu a putut participa la alegerile legislative de duminică. Liderii din exil ai opoziţiei au cerut populaţiei să boicoteze votul.
Preşedintele Lukaşenko a subliniat, de asemenea, că autorităţile au învăţat lecţiile din 2020 şi a asigurat că duminică nu vor exista “răzvrătiri”.
În ianuarie, autorităţile din Belarus au intensificat din nou raidurile care le vizează pe rudele opozanţilor şi ale prizonierilor politici, potrivit mişcărilor pentru drepturile omului.
ONG-ul Viasna, al cărei fondator şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, Ales Bialiaţki, ispăşeşte în închisoare o pedeapsă de zece ani, a făcut cunoscut faptul că în Belarus există 1.419 deţinuţi politici.
Liderul opoziţiei în exil, Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ este în închisoare, a calificat votul de duminică drept un simulacru de alegeri.”Să fie clar, încercarea regimului de a folosi aceste alegeri false pentru a se legitima este sortită eşecului”, a spus ea într-un videoclip online.
Statele Unite au denunţat, de asemenea, un “simulacru de alegeri legislative”.”Este imposibil să organizezi un vot liber şi corect într-un climat de frică şi cu peste 1.400 de prizonieri politici”, a declarat pe X purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Belarus, ţară aflată sub sancţiuni occidentale, este în mare parte izolată pe scena internaţională, dar este principalul aliat al Rusiei, căreia i-a pus la dispoziţie teritoriul în februarie 2022 pentru a iniţia invadarea Ucrainei.
“Vom fi mereu alături de Rusia”, a insistat Aleksandr Lukaşenko, care depinde de sprijinul politic şi economic al Kremlinului.
sursa: AGERPRES
Trimite articolul
Xcacacmaca pe langa Sosoaca a noastra 🙂
un geniu luptator impotriva oridinii globaliste mondiale; un adevarat zmeu al clasei muncitoare care lupta pentru oamenii de rand. sper sa castige!
-
Latrina esti, rahat debitezi! Mai era unul pe la noi “geniul Carpatilor” care lupta pentru noi si a fost demis cu forta din viata.
La ei ca si la noi vor sa fie vesnici, sa guverneze stralucit inca 10 ani (la noi). Treaba lor ce se intampla la ei.
-
Adica candideaza prin depunere de dosar !!!
Ha – ha !
Seamana cu examenele de admitere de la Sorbonica nostra din Oradea.
Locul unde vii cu dosarul frumos coafat si te inscrii la care mai de care din facultati.
Ba la litere, ba la drept, ba la medicina.
Si daca mai stai bine si cu sponsorizarile de la părinți si ai si ceva relatii, dupa cativa ani devii automat absolvent.
Asa ca ai deschis drumul catre un post la bugetul Romaniei, in invatamant, in sanatate sau in justitie.
Asa si Lukasenko….
Candideaza prin depunerea scrisorii de intentiecsi prin eliminarea contracandidaților potentiali inainte de a fi primul tur de scrutin.
Exaxt cum l-a invatat maretul strateg, prietenul sau intim, Vladimir Vladimirovici Putin.-
N-ati inteles nimic sau mai exact nu ati dorit sa intelegeti, fac numai comparatii cu tot ce se intampla la “ora exacta” adicatelea la Bucuresti.
-
Ce dictator ticalos si criminal impreuna cu putin 2 ticalosi care ar merita sa fie rasturnati de la putere de proprile lor popoare.
-
Tu chiar crezi ca pe Ceausescu noi l-am rasturnat ? 🙂
Ce sa candideze că deja știm că tot el va fi președintele Belarusului. La fel și Putin in Rusia. Astea-s așa …. Pentru ce sa mai facem alegeri sau să le numim alegeri ?! De dragul democrației ?! Aparenta democrație. Vai s-amar. Sper sa-i vina cineva de naș lui Putin sau Rusiei și pe urmă să fie pus cu botul pe labe și mangalița asta de Lukașenko. Hai noroc !!