Astfel, aceștia au încălcat numeroase restricții și recomandări privind răspândirea COVID-19.
Poliția a intervenit în scurt timp cu elicopterul și i-a avertizat pe petrecăreții din Palermo să elibereze acoperișul. Potrivit Mediafax, primarul de la Palermo i-a numit pe acești petrecăreți „criminali inconștienți”. Mai mult, edilul adaugă că identificarea participanților va fi foarte ușoară deoarece aceștia au postat pe rețelele de socializare poze de la fața locului.
Reamintim că Italia, are în acest moment 156.363 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar până acum, în Italia s-au înregistrat aproape 20.000 decese (19.899).
Trimite articolul
XExact ca aici. Se vede ca suntem rude.
Primitivi pana la capat. Nu se pot abtine, e in natura lor. Si evident si chestia cu postatul pe retelele de socializare, alta imbecilitate fara seaman. Asta e. Selectie naturala, mor prostii. Macar de ar crapa cat mai multi.
vai, vai…. că nu locuiesc toți în același bloc, unde oricum se infectează toți prin puțurile de ventilație, spații comune, clanțe de uși. doamne feri să mănînce grătar între timp. fiecare să crăpe singur și înfricoșat, ca animalele. că statul te vrea jivină în coteț. hai sictir. auzi, au venit cu elicopterul să împartă dreptatea.
-
Analfabetule! Probabil ca si tu faci parte din breasla interlopilor din imagine!
Bombardieri prea lenesi sa revina in romînica de bastina..!
de ce au oprit muzica de la minutul doi? li s-a terminat bateria?