Poliția ucraineană și experții criminaliști scot trupurile neînsuflețite din locul unde autoritățile au declarat că au găsit o groapă comună cu peste 440 de cadavre.
[eadvert]
Autoritățile au declarat că unii au fost uciși de bombardamente și atacuri aeriene, însă anchetatorii erau pregătiți pentru ce este mai rău, după descoperirile de civili uciși care prezentau semne de tortură în Bucea și în alte teritorii ocupate anterior.
Ucrainenii au declarată că majoritatea morților erau civili și că locul a dovedit că au fost comise crime de război de către invadatorii ruși care au ocupat zona timp de luni de zile.
Cimitirul improvizat din Izium, o fostă fortăreață rusă de pe linia frontului, ar fi cea mai mare înhumare în masă descoperită în Europa de după războaiele din Balcani din anii 1990, notează Reuters.
Șeful poliției ucrainene, Ihor Klymenko, a declarat că toate cadavrele recuperate până acum păreau a fi ale unor civili, deși existau informații că și unii soldați ar fi putut fi îngropați acolo.
Rusia neagă că forțele sale au comis atrocități. Șeful administrației pro-ruse care a abandonat zona săptămâna trecută, Vitaly Ganchev, citat de agenția de știri de stat rusă TASS, a acuzat forțele ucrainene că sunt responsabile de omoruri și că încearcă să dea vina pe Moscova.
Forțele ucrainene au recucerit Izium după ce mii de soldați ruși au fugit din zonă, abandonând arme și muniții. Un cimitir improvizat, în care se află peste 440 de morminte, a fost descoperit în Izium, după ce orașul a fost eliberat de forțele ucrainene.
MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!