Potrivit Google, Google Maps are imagini de înaltă fidelitate din satelit pentru 98% din teritoriul locuit al planetei.
[eadvert]
Folosind un nou algoritm de colorare a hărților, Google Maps poate acum să folosească imaginile din satelit și să transpună informațiile din acestea într-o hartă mai detaliată și dinamică.
„Când explorezi o zonă vei observa ușor caracteristicile geografiei locului, vei putea distinge ușor plajele aride sau deșerturile de râuri, lacuri sau văi. De asemenea, se poate observa din culori cât de bogată este vegetația dintr-o anumită zonă sau calotele de zăpadă din vârful munților”, au explicat reprezentanții Google.
Actualizarea este disponibilă în toate cele 220 de țări și teritorii acoperite de Google Maps. Asta înseamnă o acoperire de peste 100 de milioane de kilometri pătrați de teren.
Noua grafică a Google Maps va fi vizibilă pentru orice zonă – de la cele metropolitane la cele mai mici sate.
„Cum funcționează această tehnică de colorare a hărții? În primul rând, computerul analizează și identifică caracteristicile cadrului natural din imaginile din satelit, evidențiind în mod special zonele aride, înghețate, împădurite sau montane. Apoi, fiecărei părți identificate i se atribuie o culoare, de o anumită intensitate. De exemplu, o zonă dens împădurită va fi clasificată cu verde închis, în timp ce o regiune cu arbuști va fi colorată într-un ton de verde mai deschis”, au precizat reprezentanții companiei.
Noua grafică nu oferă doar o reprezentare mai bună a detaliilor naturale și o imagine mai clară asupra peisajului, ci și informații pentru o mai bună orientare.
În curând, Google Maps va oferi informații detaliate la nivelul străzii, care arată forma și lățimea ei la scară, iar utilizatorii vor putea vedea exact unde sunt trotuarele, trecerile și refugiile de pietoni.
De asemenea, vor fi disponibile informații pentru accesul persoanelor în scaun cu rotile sau a cărucioarelor.
Aceste detalii vor fi disponibile în următoarele luni în Londra, New York și San Francisco, iar pe viitor vor acoperi tot mai multe orașe.
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!