„Multă sănătate, țară unită! A nu a spus din greșeală „unită”. A început a șaptea zi a acestui război teribil. Un război pe care îl simțim la fel. În acest timp, am avut mai multă unitate decât în ultimii 30 de ani”, și-a început Zelenski mesajul său.
El a spus că la început toți au fost speriați, apoi au simțit multă durere.
[eadvert]
„Iar acum nu ne mai pasă decât de victorie, de adevăr, de pace. Decât de liniștea pe care vrem să o obținem. Decât de viețile oamenilor noștri pentru care ne făceam griji. Decât de Ucraina. În acest timp, am devenit cu adevărat unul. Ne-am iertat mult unii pe alții. Am început să ne iubim unul pe celălalt. Ne-am ajutat reciproc. Ne-am făcut griji unul pentru celălalt”, a mai spus președintele.
El a vorbit și de atacul de marți dimineața, din Piața Libertății: „eram toți locuitorii din Harkov”. Apoi a vorbit despre bombardamentul din Kiev, unde au murit oameni nevinovați. Zelenski spune că fiecare putea fi unul dintre cei care și-au pierdut viața acolo.
„Noaptea trecută am fost cu toții bombardați în Kiev. Și am murit cu toții în Bayin Yar, din cauza unei rachete. (…) Babyn Yar este o parte specială a Kievului, o parte specială a Europei, un loc de rugăciune, un loc de comemorare pentru sute de mii de oameni uciși de naziști., locul pentru cimitirele vechi din Kyev. Cine ar trebui să fii tu ca să-l faci țintă pentru rachete? Ați ucis victimele Holocaustului pentru a doua oară. În perioada sovietică, pe oasele de acolo a fost construit un centru de televiziune și, de asemenea, un complex sportiv”, spune președintele ucrainena.
El afirmă că totul s-a întâmplat „pentru a șterge o istorie adevărată a Babyn Yar”.
„De ce a fost bombardat? Acest lucru este mai presus de umanitate. Un astfel de atac cu rachete arată că pentru mulți oameni din Rusia, Kievul nostru este complet străin. Ei nu știu nimic despre capitala noastră, despre istoria noastră, dar au ordin să ne șteargă istoria, să ne șteargă țara, să ne șteargă pe toți. În prima zi a războiului, a fost bombardat cu brutalitate orașul Uman, unde sute de mii de evrei veneau în fiecare an să se roage. Apoi, Babyn Yar, unde sute de mii de evrei au fost executați. Mă adresez acum tuturor evreilor din lume: nu vedeți ce se întâmplă? Este foarte important ca milioane de evrei din întreaga lume să nu rămână tăcuți în acest moment. Nazismul se naște în tăcere. Deci, strigați despre uciderea civililor, strigați despre uciderea ucrainenilor. Noaptea trecută și în această seară au continuat să ne bombardeze orașele. Bombe, rachete, artilerie, mitraliere, vizând oameni pașnici. Din nou. țintește zone rezidențiale”, mai spuen Zelenski.
Volodimir Zelenski vorbește despre invincibilitatea Ucrainei: „Orice visează ei acolo, să fie blestemați! Pentru că Dumnezeu este cu noi”.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XTu vorbesti de nazism ? Tu,! nazistul nr.1 Pupator de dosuri americane ? Poporul sufera din cauza prostiei tale ca ai pus botul la minciunile lor,acum toti care te au sustinut stau pe margine si rad in pumni,i si freaca mainile la averi colosale vor belii de de pe tine pentru asazisa reconstructie . Rusine !
-
Îți pute gura!
-
de ce nu mergi si tu acolo tati daca tot esti mandru de vorbe…
-
Ai dreptate!
Du-te naibii de khazar. Voi nu vreți pace, vreți război, cu vărsare de sânge și muuuulte victime, asta demonstrati prin toate acțiunile voastre! De rusii pe care ii omorâti din 2014 încontinuu în Donbas nu zici nimic… Nu sufli o vorba.. Aia îs suboameni actorule ?
-
După războiul pornit de RUSIA in 2014 împotriva Ucrainei, Ucraina NU ARE ACCES în regiunile separatiste. Cum îi omoară dacă nu sunt acolo? Îi pune pe cruce? Îi trage pe roată?
-
doar 40% din Donbas a fost controlat de pro rusi… de ce scrii daca nu ai habar ? si sa vedem daca e chiar asa cum zic rusii , daca sunt gropi comune cu etnici rusi ucisi in ultimii 8 ani in regiune.
-
-
Este la fel de vinovat ca Putin pentru mortii ucraineni el putea stopa dandusi demisia inca cand rusii nu era in Ucraina.
Putin nu vroia decat sa nu intre in Nato din motivele bine cunoscute de toata lumea si mi se pare foarte corecta dorinta lui Ucraina nu are ce cauta in NATO
Adevărul nu este nici la ruși, nici la ucrainieni. Sincer nu știu cum luptă președintele Ucrainei cu rușii dacă are timp sa posteze pe Instagram din oră în oră.
Un mare economist spunea că dacă vrei să faci creștere economică trebuie sa spargi un geam.
Filip al 2 lea al Macedoniei mai spunea :” dezbină și stăpânește”
În concluzie nu prea merită să o muști treaba cu războiul. Unii spun bine :”teatru de război”. Un teatru are regizori, actori….
Si tu ce ai facut in Doneck mai propagandistule?
De ce nu vorbesti despre asta?
Din moment ce Ucraina devine membru UE statele membre se implica direct in acest razboi ,adica incepe al treilea razboi mondial!!!
Spune presedintele de meserie comediant 🤓