„În această seară îmi anunţ candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Trump în faţa unei audienţe de câteva sute de susţinători într-o sală de la proprietatea sa din Mar-a-Lago, unde a vorbit flancat de peste 30 de steaguri americane şi bannere pe care scria „Make America Great Again!”, scrie Mediafax.
[eadvert]
În discursul său, Trump a lansat atacuri la Biden şi democraţi şi a lăudat realizările propriei administraţii. „În patru ani scurşi, toată lumea se descurca grozav. Toată lumea prospera ca niciodată înainte”, a descris el propriul său mandat. El a mai spus că economia americană îşi revenea rapid atunci când a părăsit mandatul, după ce scăzuse în timpul pandemiei de coronavirus. „Acum suntem o naţiune în declin”, a zis Trump, citând ratele ridicate ale inflaţiei din mandatul lui Biden.
Demersul lui Trump de a reveni în Biroul Oval ar putea întâmpina obstacole. Trump a sperat să se folosească de câştigurile aşteptate ale Partidului Republican în alegerile de săptămâna trecută pentru a se propulsa în vârful cursei pentru nominalizare a partidului său. Eşecul candidaţilor susţinuţi de el şi victoriile majore înregistrate de alţi lideri mai mici din partid au făcut ca cursa din cadrul Partidului Republican pentru nominalizare să pară mult mai strânsă.
Trimite articolul
XAsta este o veste proasta si neinspirata, ar fi mai bine sa nu o faca, sa-si vada de batranetile lui. In mandatul lui de presedinte a facut numai gafe si multe rele.