Consulul României la Bonn a mers la companie, pentru clarificări cu privire la cetățenii români.
Având în vedere cazurile de infectare cu noul COVID-19 înregistrate în rândul muncitorilor unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmis, duminică, faptul că reprezentanții Consulatului General al României la Bonn au făcut demersuri pe lângă autoritățile locale și compania angajatoare pentru a solicita să fie luate măsuri pentru gestionarea situației create și pentru a obține informații suplimentare privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor infectate.
„Potrivit informațiilor preliminare obținute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana și alte bunuri de strictă necesitate. În acest context, consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situația lucrătorilor români. Reprezentanții companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetățeni români”, a transmis, MAE, duminică.
Datele privind situația românilor infectați urmează să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor.
Între timp, conducerea companiei, împreună cu autoritățile locale, au decis suspendarea temporară a activității.
De asemenea, autoritățile districtului Gütersloch au luat măsuri pentru izolarea zonei afectate, iar dacă situația rezultată în urma testărilor o va impune, se vor lua măsuri de instituire a carantinei pentru întregul teritoriu al districtului, informează MAE.
Potrivit sursei citate, duminică va avea loc o reuniune la nivelul autorităților de land la care vor participa și reprezentanți ai Consulatului General al României la Bonn.
Totodată, sâmbătă, oficiul consular a fost notificat că 17 cetățeni români au părăsit locația de carantină, autoritățile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora.
Suplimentar, MAE precizează că la data de 11 mai, consulul general al României la Bonn a mai fost o dată la aceeași companie pentru a verifica situația unor lucrători români, ca urmare a unor articole apărute în presă, referitoare la cazul unor cetățeni români ale căror documente de identitate ar fi fost reținute de către angajator. La acea dată, angajatorul a comunicat că la compania în cauză își desfășoară activitatea 6.000 de cetățeni români, iar la acel moment nu existau suspiciuni privind existența unor cazuri de infectare cu virusul COVID-19 printre lucrătorii companiei.
Consulatul General al României la Bonn menține legătura cu reprezentanții companiei și autoritățile locale și este pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile germane în contextul pandemiei de COVID-19.
Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români care își desfășoară activitatea în cadrul companiei respective.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XRuşinea celor care nu cred în covid este ca şi a antreprenorului care a chemat indiferent la ce se poate întâmpla cu muncitorul, boalã, moarte, viaţã cu handicap.
Cand lucrezi în frigider.
Jumătate din cei 7000 de angajați sunt romani și nu jumătate din cei infectați !