Judecătorii din Bulgaria au decis marți că Elena Udrea poate fi extrădată, potrivit Antena 3.
[eadvert]
Fostul ministru român poate ataca decizia în termen de cinci zile, iar contestația se va judeaca la Curtea de Apel din Sofia.
În cursul săptămânii trecute, Curtea de Apel din Sofia a decis ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv în Bulgaria până se va lua o decizie în procesul privind extrădarea.
Fostul ministru a încercat atunci să îi convingă pe magistrații bulgari să o lase în arest la domiciliu, motivând că este bolnavă și a închiriat o locuință în Bulgaria.
Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.
Polițiștii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare. Ca urmare, autoritățile române au început procedurile și Udrea a fost dată în urmărire generală.
Ulterior, ea a fost depistată pe teritoriul Bulgariei aproape de granița cu Grecia. Fostul ministru român a fost reținut în baza unui mandat al procurorului bulgar.
După 7 ani de procese, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XNuțiii…, hai acasă!