„Confirmăm eliberarea a 39 de femei şi copii deţinuţi în închisori israeliene, cu implementarea obligaţiilor din prima zi a acordului’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha, Majid al-Ansari, pe platforma socială X.
În acelaşi anunţ, purtătorul de cuvânt a precizat că un total de 24 de ostatici – 13 israelieni, zece thailandezi şi un filipinez – au fost predaţi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).
„Printre persoanele eliberate figurează 13 cetăţeni israelieni, dintre care unii au dublă cetăţenie, precum şi zece cetăţeni thailandezi şi un cetăţean filipinez’, a indicat Majid al-Ansari.
[eadvert]
La Bangkok, prim-ministrul Srettha Thaivisin a scris pe platforma X că „serviciile de securitate şi Ministerul de Externe au confirmat că 12 ostatici thailandezi au fost deja eliberaţi”.
La puţin timp după acest mesaj, o sursă apropiată de Hamas a confirmat pentru AFP că ‘străini thailandezi’ au fost eliberaţi vineri, în plus faţă de ostatici israelieni, sursa evocând ‘un gest consimţit’ de mişcarea palestiniană.
La rândul său, CICR a transmis că a început vineri o „vastă operaţiune” vizând reunirea cu familiile lor a ostaticilor eliberaţi din Gaza şi a palestinienilor eliberaţi din închisori israeliene.
„Echipe ale CICR au lansat vineri o operaţiune care se va desfăşura pe mai multe zile spre a facilita eliberarea şi transferul de ostatici deţinuţi în Gaza, precum şi transferul în Cisiordania de deţinuţi palestinieni’, a informat organizaţia cu sediul la Geneva, la scurt timp după anunţul privind eliberarea unui mic grup de ostatici.
CICR a mai afirmat că va furniza material medical suplimentar spitalelor din Gaza.
Organizaţia nu a participat la negocierile privind eliberarea de ostatici şi deţinuţi.
Într-un comunicat, CICR a explicat că rolul său este de a proceda la transferul de ostatici din Gaza care sunt predaţi autorităţilor israeliene înainte de a se reuni cu apropiaţii lor, precum şi de deţinuţi palestinieni care urmau să fie remişi autorităţilor din Cisiordania.
Armistiţiul între Israel şi Hamas în Gaza a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT). În această pauză de patru zile, urmează să fie eliberaţi 50 de ostatici ai Hamas în Gaza şi 150 de deţinuţi palestinieni.
sursa: Agerpres
Trimite articolul
XOstatici nu detinuti, pentru ca au fost rapiti si inchisi fara condamnare legala.
-
esti dus cu pluta
Cate vieti inocente risipite pt niste idioti.