Totodată, a fost reținut și cumnatul socialistului, Petru Merineanu, potrivit deschide.md. Președintele de onoare al PSRM și fostul președinte al R.Moldova, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore, susțin sursele Deschide.MD. Totodată, a fost reținut și cumnatul socialistului, Petru Merineanu. Sursele noastre susțin că Merineanu ar fi încercat să distrugă mai multe probe.
[eadvert]
Mai multe percheziţii au avut loc marţi dimineaţa la casa lui Igor Dodon de pe strada Paris din sectorul Buiucani al capitalei, într-un penthouse din Chişinău.
Dodon ar fi vizat la ora actuală în şase dosare, inclusiv în „Dosarul Sacoşa”, ce a fost deschis fostului şef de stat după apariţia unor imagini în care Vlad Plahotniuc, fostul şef al Partidului Democrat, i-a înmânat lui Dodon o pungă neagră în care s-ar fi aflat o sumă de bani în vederea achitării salariilor angajaţilor Partidului Socialiştilor, a transmis timpul.md.
Percheziţii vor avea loc şi la o bază de odihnă din Molovata, una din Sadova şi o casă de locuit din Sadova.
Procurorii Anticorupţie îl bănuiesc pe Igor Dodon de comiterea infracţiunilor: coruperea pasivă, acceptarea finanţării pdodonartidului politic de către o organizaţie criminală, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită.
MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!