România ocupă locul al 35-lea, cu un punctaj de 6,563, în scădere față de anul trecut, când țara noastră s-a plasat pe locul al 32-lea.
În cadrul raportului, realizat în urma unui parteneriat între compania de sondare a opiniei publice Gallup, Oxford Wellbeing Research Centre și Sustainable Development Solutions Network, cercetătorii au analizat perioada dintre 2022 și 2024.
La fel ca în raportul de anul trecut, toate țările nordice se află printre primele 10 poziții. Finlanda este urmată de Danemarca, Islanda și Suedia. Norvegia s-a plasat pe locul al șaptelea.
Țările de Jos au revenit în primele cinci, în timp ce Costa Rica (locul 6) și Mexic (locul 10) s-au clasat pentru prima dată în top 10.
Germania a urcat de pe locul al 24-lea pe locul al 22-lea, în timp ce Statele Unite au pierdut o poziție și au ajuns pe locul al 24-lea – cea mai slabă poziție ocupată de această țară în cadrul indexului.
Indexul cuprinde 147 de țări, iar pe ultimul loc s-a clasat Afganistanul. Finlandezii rugați să-și evalueze viețile printr-un scor au raportat un punctaj mediu de 7,736 (din 10), în timp ce scorul comunicat de afgani a fost de 1,364.
Realizatorii raportului au identificat un număr de factori cheie care, în general, influențează starea de bine a oamenilor, cum ar fi suportul social, venitul, libertatea sanitară și felul în care este percepută corupția.
Autorii studiului au descoperit că bunătatea semenilor este mult mai strâns legată de fericire decât se crezuse anterior.
Aceștia au trasat o paralelă între credința că ți se va restitui portofelul pierdut și fericirea populației – țările nordice fiind printre principalele locuri din lume unde te poți aștepta să-ți fie returnat portofelul și unde acesta chiar îți este returnat.
”Datele despre portofel sunt atât de convingătoare întrucât confirmă faptul că oamenii sunt mult mai fericiți când trăiesc într-un loc unde cred că oamenilor le pasă unii de celorlalți”, a declarat economistul John Helliwell, editor-fondator al World Happiness Report.
”Experimentele care se referă la portofelul pierdut confirmă realitatea acelor percepții, chiar dacă sunt prea pesimiste”, a adăugat el.
Jeffrey Sachs, un alt editor-fondator al raportului, a spus că descoperirile de anul acesta ”reconfirmă un adevăr fundamental: fericirea își are originea în încredere, bunătate și conexiuni sociale’.
”Depinde de noi, ca indivizi și cetățeni corecți, să transformăm acest adevăr vital în acțiune pozitivă, iar ca atare să încurajăm pacea, civismul și starea de bine în comunitățile din toată lumea”, a mai spus el.
Autorii au descoperit, de asemenea, o conexiune puternică între obiceiul de a lua masa în compania altor oameni și starea de bine a rezidenților din diferite regiuni ale globului.
”Fericirea umană este determinată de relațiile cu ceilalți. A investi în conexiuni sociale pozitive, precum și participarea la acțiuni de binefacere sunt însoțite ambele de o doză mai mare de fericire”, a declarat Lara Aknin, profesor de psihologie socială în cadrul Universității Simon Fraser și unul dintre editorii raportului.
Un alt editor, Jan-Emmanuel De Neve, profesor de economie la Universitatea Oxford, a spus că noile descoperiri ne fac ”să privim dincolo de factori tradiționali cum ar fi sănătatea și banii”.
”Se pare că împărțirea meselor cu alte persoane și încrederea în alți oameni sunt elemente predictive chiar mai puternice ale bunăstării decât s-a crezut până acum. În această epocă de izolare socială și de polarizare politică trebuie să descoperim modalități pentru a îi aduce din nou pe oameni în jurul mesei – este un demers critic pentru bunăstarea noastră individuală și colectivă”, a adăugat el.
sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XTarile nordice au imigranti care iti returneaza portofelul.
Conform articolului, nu realitatii.
-
conform realității, tu nici nu ai portofel