O aeronavă British Airways (BA) şi un avion Virgin Atlantic s-au ciocnit la Terminalul 3.
[eadvert]
“Lucrăm în prezent cu serviciile de urgenţă şi cu companiile aeriene partenere ca răspuns la un incident care a implicat astăzi două avioane la sol”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului Heathrow.
“Nu s-a înregistrat rănirea vreunui pasager şi nu anticipăm niciun impact în continuare în operaţiunile aeroportului”, a subliniat acesta.
Aeronava Virgin, un Boeing 787-9, terminase un zbor şi nu avea pasageri la bord, în timp ce era tractată într-o altă parte a aeroportului, când s-a ciocnit cu aeronava BA care staţiona.
Un purtător de cuvânt al Virgin Atlantic a explicat că vârful aripii uneia dintre aeronavele sale goale a intrat în contact cu o altă aeronavă în timp ce aceasta era remorcată de la Terminalul 3.
“Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nostru este întotdeauna prioritatea noastră principală. Putem confirma că nu se afla niciun pasager la bordul aeronavei Virgin Atlantic” în timpul incidentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Virgin, adăugând că societatea a lansat o “anchetă completă şi exhaustivă” cu privire la cele întâmplate.
sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!