Peste 1.500 de familii şi-au evacuat apartamentele din zonă cu mai bine de şapte ore înainte ca turnurile înalte de aproape 100 de metri să se prăbuşească. Turnurile de 32 de etaje, respectiv 29 de etaje, care erau construite de o companie privată, la periferia New Delhi, nu erau încă ocupate, potrivit AP.
[eadvert]
„În mare parte, totul este în regulă”, a declarat Ritu Maheshwari, un administrator guvernamental, după demolare. „S-a întâmplat aşa cum era de aşteptat”.
Demolarea a fost finalizată în câteva secunde, dar a avut loc după o bătălie în instanţă de 12 ani între locuitorii din zonă şi constructorul Supertech Limited.
Demolarea a avut loc după ce Curtea Supremă a constatat că constructorul, în complicitate cu oficiali guvernamentali, a încălcat legile care interzic construcţia la o anumită distanţă faţă de clădirile din apropiere.
Curtea Supremă a declarat că, de asemenea, construcţia celor două turnuri a fost ilegală, deoarece constructorul nu a primit acordul obligatoriu din partea altor proprietari de apartamente din zonă.
Rezidenţii sunt aşteptaţi să se întoarcă în zonă duminică seara, după ce experţii vor examina impactul demolării. Unele apartamente sunt situate la doar nouă metri de locul exploziei, iar distanţa de siguranţă necesară este de 20 de metri.
„Ar intra în primele cinci demolări din lume în ceea ce priveşte înălţimea, volumul, oţelul şi etanşeitatea structurii”, a declarat Utkarsh Mehta, partener la Edifice Engineering, care a dărâmat clădirea în colaborare cu Jet Demolition din Africa de Sud, la un cost de 180 de milioane de rupii (2,25 milioane de dolari).
Cea mai înaltă clădire demolată în lume cu ajutorul explozibililor până în prezent a avut 165 de metri înălţime şi a avut loc la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, la 27 noiembrie 2020, potrivit Guinness World Records.
MEDIAFAX
Trimite articolul
XMda, s-au inspirat de la WT 7 … plagiatori