Autoritățile din orașul chinez Shenzhen au decis să limiteze gradul de ocupare a restaurantelor și a altor spații închise la 50%, ca parte a măsurilor de prevenire a COVID. Noilor sosiți în orașul din sudul țării li se va interzice accesul în restaurante, teatre și săli de sport în primele trei zile, au mai anunțat autoritățile pe WeChat. De asemenea, autoritățile locale au cerut ca majoritatea angajaților să lucreze de acasă de luni până vineri.
Foile albe de hârtie devin un simbol al protestelor
Protestatarii chinezi au folosit foi albe de hârtie pentru a-și exprima furia față de restricțiile COVID-19, într-o manifestare neobișnuitp de disidență publică care a depășit sfera rețelelor de socializare și a ajuns pe unele dintre străzile marilor orașe și în universitățile de top din China.
[eadvert]
Protestele au fost declanșate de un incendiu într-un bloc din orașul Urumqi care a ucis 10 persoane. Acolo oamenii erau ținuți în carantină și tragedia a fost pusă pe seama restricțiilor COVID.
Studenți de la universități din orașe precum Nanjing și Beijing au protestat ținând în mână coli albe de hârtie, potrivit imaginilor care au circulat pe rețelele de socializare. Aceasta este o tactică folosită pentru a se sustrage cenzurii sau arestării, potrivit Reuters.
Și în Shanghai, oamenii care s-au adunat sâmbătă pe străzi au avut lumânări și foi albe de hârtie, potrivit martorilor și înregistrărilor video.
Un videoclip distribuit pe scară largă, arată o femeie singură care stă pe treptele Universității de Comunicare din China din orașul Nanjing, cu o foaie de hârtie înainte ca un bărbat neidentificat să intre în scenă și să o smulgă. Alte imagini au arătat zeci de persoane care au urcat pe treptele universității cu foi de hârtie albă, iluminate cu lanternele telefoanelor mobile.
Un bărbat a putut fi văzut ulterior certând mulțimea pentru protest.
„Într-o zi veți plăti pentru tot ceea ce ați făcut astăzi”, a spus el, în înregistrări video obținute de Reuters.
„Și statul va trebui să plătească prețul pentru ceea ce a făcut”, au strigat oamenii din mulțime.
Protestatarii au fost sfătuiți pe rețelele de socializare să aducă foi de hârtie la demonstrațiile planificate. De asemenea, mai mulți internauți și-au manifestat solidaritatea postând pătrate albe sau fotografii cu ei înșiși ținând în mână foi albe de hârtie pe WeChat sau pe Weibo. Până duminică dimineața, hashtag-ul a fost blocat pe Weibo.
„Dacă te temi de o foaie albă de hârtie, ești slab în interior”, a postat un utilizator Weibo.
Protestele sunt rare în China, unde spațiul pentru disidență a fost aproape eliminat sub conducerea președintelui Xi Jinping.
MEDIAFAX
Trimite articolul
XDictatorul comunist care îl sprijină pe alt dictator feroce și netrebnic al Corei de nord, face ce știe el mai bine , asuprirea poporului său.