Camilla, regina consort, va fi alături de rege și va fi, de asemenea, încoronată în cadrul ceremoniei istorice.
[eadvert]
Încoronarea de anul viitor va fi prima din ultimii aproape 70 de ani – ultima fiind pentru Elisabeta a II-a în iunie 1953 – și prima care va avea loc într-o zi de sâmbătă de la Edward al VII-lea în 1902.
Palatul Buckingham a precizat că ceremonia va combina vechiul și modernul – spunând că va fi “înrădăcinată în tradițiile de lungă durată”, dar va “reflecta și rolul monarhului în prezent și va privi spre viitor”.
Camilla, regina consort, va fi încoronată în cadrul ceremoniei, într-o ceremonie similară, dar mai simplă.
Regele Charles va avea 74 de ani la încoronare. Data va fi, de asemenea, cea de-a patra aniversare a nepotului său Archie, fiul prințului Harry și al lui Meghan.
Încoronările au loc la Westminster Abbey din Londra de peste 900 de ani.
Arhiepiscopul de Canterbury va prezida ungerea, binecuvântarea și consacrarea regelui Charles.
Slujba de încoronare a Elisabetei a II-a a durat aproape trei ore, dar surse regale sugerează că ceremonia de anul viitor va fi mai scurtă, mai diversă și cu un număr mult mai mic de invitați.
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!