Bill şi Melinda Gates s-au cunoscut la Microsoft şi au decis să se căsătorească în anul 1994, în Hawaii.
[eadvert]
Cuplul a fost de acord să dea mai mult de jumătate din averea lor cauzelor umanitare, prin Fundaţia Bill & Melinda Gates. Cei doi sunt co-preşedinţi şi administratori ai fundaţiei, care a fost lansată în anul 2000.
Celebrul cuplu a decis să pună capăt unei căsnicii de 27 de ani pe motiv că nu mai găsesc puterea de a evolua împreună.
Atât Bill, cât şi Melinda au publicat prin intermediul Twitter un mesaj prin care explică contextul în care au decis să ia această decizie.
„După o îndelungă considerare și multă muncă pentru relația noastră, am luat decizia de a pune capăt căsniciei noastre. În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili şi am construit o fundaţie ce funcţionează în întreaga lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă o viaţă sănătoasă şi productivă. Continuăm să împărtășim credința în această misiune și ne continuăm munca împreună la fundație, dar nu mai credem că putem crește împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieților noastre. Cerem spațiu și confidențialitate pentru familia noastră, în timp ce începem să navigăm în această nouă viață”, este mesajul postat de cei doi.
Separarea celor doi a produs un val de şoc în mediul de afaceri, în domeniul sănătăţii publice şi în lumea filantropiei.
Nu se cunosc, pentru moment, detaliile financiare ale divorţului dintre Bill și Melinda Gates, relatează CNBC. Situaţia averii Gates ridică mai multe semne de întrebare pentru că o mare parte nu a fost încă donată Fundaţiei Bill şi Melinda Gates.
Anunţul vine la doi ani după ce Jeff Bezos, CEO Amazon, a decis împreună cu soţia sa, MacKenzie, să divorţeze.
Bill Gates şi Jeff Bezos se numără printre cei mai bogaţi oameni din lume, iar Amazon şi Microsoft concurează în domeniul cloud computing.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XDivorțează șeful la sclavi.
Oare clarvăzătorul Bill Gates stia ca va venii si randul lui?
As dori actiunile lor din Pfizer si celelalte companii farmaceutice va rog. Multumesc.
Dupa ce s-a vaccinat cu vaccin divorteaza :)) !
O fi pe durere endows paişpe? De ce nu face ursia concurenţã lui wincows?
A muşcat din mãr?