Biden a sosit la Varșovia luni, după o vizită surpriză la Kiev, cu câteva zile înainte de împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022.
[eadvert]
În perioada cu cele mai mari tensiuni între Rusia și Occident de după Războiul Rece, Biden a ținut o cuvântare în fața a mii de persoane, în centrul Varșoviei, și a declarat că “autocrații” precum președintele rus Vladimir Putin trebuie combătuți.
Cu câteva ore mai devreme, Putin a făcut remarci lungi și încărcate de critici la adresa puterilor occidentale, pe care le-a învinuit pentru războiul din Ucraina. De asemenea, Putin a anunțat suspenddarea din tratatul de control al armelor New START și a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare.
Miercuri, Biden se va întâlni cu personalul ambasadei SUA la Varșovia înainte de a se reuni cu liderii celor Nouă de la București, țările de pe flancul estic al NATO care s-au alăturat alianței militare occidentale după ce au fost dominate de Moscova în timpul Războiului Rece. Cei mai mulți dintre ei se numără printre cei mai puternici susținători ai ajutorului militar pentru Ucraina, iar oficialii din țările din grup au cerut resurse suplimentare, cum ar fi sisteme de apărare aeriană.
În cadrul întâlnirii, Biden intenționează să reafirme angajamentele privind securitatea lor și să discute despre sprijinul pentru Ucraina.
Rusia consideră NATO, care s-ar putea extinde în curând pentru a include Suedia și Finlanda, drept o amenințare existențială.
Mesajul președintelui lituanian Gitanas Nauseda către Biden va fi că dorește “o mai mare implicare a SUA în Europa, în flancul estic al NATO și, bineînțeles, mai mult ajutor pentru Ucraina”, a declarat marți principalul său consilier în materie de politică externă pentru radioul lituanian.
“Lituania și alte țări care gândesc la fel au mai multe solicitări, care se referă la apărarea aeriană, prezența avansată de apărare, sisteme de apărare aeriană și investiții mai mari în industria de apărare”, a declarat Asta Skaisgiryte.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XSperam ca al nostru dulap vajnic posesor a 6 case ,furate,vremelnic prin absurd presesdinte sa se intoarca macar cu o sepcuta !
De ce sa ne dea cu bomba atomica rusii si apoi sa cucereasca un viitor teritoriu radiat cu care nu are ce face 100 de ani ? Poate ca ucrainienii pregatesc ceva pe teritoriul Romaniei ca sa ne bage si pe noi in razboi. Ce credeti ca dintre refugiatii astia nu sunt multi spioni cu tot felul de misiuni ?
Aveti grija de Bideu sa nu cad ape scari…
-
Cam bine zici 🙁 , acum se cauta veriga slaba din Nato , posibil Romania sa o bage la inaintare sa provoace Rusia sa atace o tara NATO …