Trump îi critică în mod regulat pe aliaţii săi din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord pentru subfinanţarea instituţiei. În timpul mitingului, el a relatat o conversaţie cu unul dintre şefii de stat din NATO, fără a-l numi.
[eadvert]
“Unul dintre preşedinţii unei ţări mari s-a ridicat şi a spus: Ei bine, domnule, dacă nu plătim şi suntem atacaţi de Rusia, ne veţi proteja?”, povesteşte miliardarul înainte de a dezvălui răspunsul său: “Nu, nu v-aş proteja. De fapt, i-aş încuraja să vă facă ce vor. Trebuie să vă plătiţi datoriile”.
Această declaraţie survine după ce Trump, un posibil candidat împotriva preşedintelui democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a făcut presiuni asupra membrilor republicani ai Congresului pentru a îngropa un proiect de lege care prevede un nou ajutor pentru Ucraina şi o reformă a politicii de migraţie.
Casa Albă a răspuns la declaraţiile lui Trump lăudând eforturile lui Biden de a consolida alianţele din întreaga lume.
Încurajarea invaziei celor mai apropiaţi aliaţi ai noştri de către regimuri criminale este îngrozitoare şi lipsită de sens, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, într-un comunicat difuzat sâmbătă seara. ”În loc să îndemne la război şi să promoveze haosul, preşedintele Biden va continua să susţină leadership-ul american”, a adăugat Bates.
Acordul care s-a blocat în Congres includea un pachet de ajutor suplimentar pentru Ucraina şi Israel.
În valoare de 95 de miliarde de dolari, acesta va fi dezbătut săptămâna viitoare şi include fonduri pentru lupta Israelului împotriva Hamas şi pentru un aliat strategic cheie, Taiwan. Partea leului ar urma însă să ajute Ucraina să îşi refacă stocurile de muniţii, arme şi alte nevoi esenţiale, în timp ce ţara intră în al treilea an de război.
Donald Trump s-a arătat adesea sceptic, uneori ostil, în ceea ce priveşte continuarea ajutorului american pentru Ucraina şi a ameninţat chiar că va părăsi NATO dacă se va întoarce la Casa Albă. El a redus finanţarea apărării pentru NATO şi s-a plâns frecvent că Statele Unite plătesc mai mult decât le revin.
În condiţiile în care Trump îl devansează pe Biden în unele sondaje, aliaţii europeni se tem că o victorie a lui Trump în noiembrie ar putea pune în pericol angajamentul SUA faţă de alianţă, însă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luna trecută că nu crede că o a doua preşedinţie Trump ar pune în pericol apartenenţa SUA, aminteşte Reuters.
Stoltenberg, care a făcut presiuni asupra statelor membre pentru a creşte cheltuielile pentru apărare, a declarat că aliaţii europeni îşi sporesc contribuţiile militare şi se îndreaptă în direcţia corectă.
Trump a continuat să lovească în alianţa transatlantică, spunând luna trecută, la un miting de campanie, că nu crede că ţările NATO ar sprijini Statele Unite dacă acestea ar fi atacate.
În ceea ce priveşte războiul Rusiei din Ucraina, Trump a cerut o dezescaladare şi s-a plâns de miliardele cheltuite până acum, deşi a prezentat puţine propuneri politice tangibile.
De la invazia la scară largă a Moscovei din februarie 2022, ajutorul SUA pentru Ucraina s-a ridicat la aproximativ 75 de miliarde de dolari, a declarat Stoltenberg, în timp ce alţi membri NATO şi state partenere au oferit împreună peste 100 de miliarde de dolari.
De asemenea, la mitingul de sâmbătă, Trump a reluat din nou problema arzătoare a imigraţiei, o altă temă controversată majoră în campania electorală. Sub presiunea acestuia, aleşii republicani par să fi decis să blocheze orice reformă a politicii de migraţie înainte de alegerile prezidenţiale.
Fostul preşedinte, care şi-a construit popularitatea promiţând construirea unui zid între Statele Unite şi Mexic, a dat asigurări că expulzarea migranţilor va fi una dintre priorităţile sale dacă se va întoarce la Casa Albă.
”Din prima zi, voi pune capăt tuturor politicilor de deschidere a frontierelor ale administraţiei Biden şi vom lansa cea mai mare operaţiune de deportare internă din istoria SUA. Nu avem de ales”, a declarat el.
sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XToata clasa politica si presa romaneasca il fac troaca de porci acum pe Trump, dar dupa ce va castiga presedintia SUA, tot astia vor incepe pupincurismul la adresa lui instant, exact ca si la mandatul trecut al lui 🙂
-
Exact bine punctat din păcate asta e adevărul gol goluț.
Exact bine punctat din păcate asta e adevărul gol goluț.
Ar fi cea mai proasta alegere a americanilor daca l-ar vota pe acest firfizon afon in politica si cu aspiratii de dictator avand simpatie pentru putin dictator notoriu, daca iese presedinte acest individ se duce de rapa ordinea mondiala fiind in pericol chiar democratia americana.
DE SUA și de Trump nu mai putem noi la noi se pregătesc vechi banditi sa revină la putere și noua de SUA ne pasa parca de noi ar depinde cine va fi acolo președinte în loc sa ne intereseze cine va fi aici
Avem destule exemple cu ce se poate intampla pe Pamant,cand ajung nebunii la putere.
-
Ai dreptate ..vedem ce se întâmplă acum cu “Bidonu”
Va recomand sa vizionati filmul Idiocracy…
Pt a contracara China, Coreea de Nord si Iranul, SUA si Trump au nevoie de NATO. Chiar daca Trump crede ca Rusia nu este o amenintare pt ei,, el stie ca cei de care am amintit sunt. Fara aliati, SUA este doar o putere regionala.