Protestatarii au aruncat în clădire cu pietre, beţe şi ouă, spărgând geamuri şi încercând să forţeze intrarea, dar au fost respinşi de forţele de poliţie din interior.
[eadvert]
Poliţiştii, care au folosit în special spray cu piper, se aflau în faţa intrării principale a primăriei, protejaţi de scuturi. În jurul orei locale 22:00, manifestanţii au fost dispersaţi.
Preşedintele naţionalist Aleksandar Vucic, al cărui partid a fost declarat câştigător la alegerile legislative din 17 decembrie, a afirmat că autorităţile vor avea capacitatea de a aresta şi de a-i judeca pe cei responsabili pentru aceste incidente.
„Aceste scene sunt dramatice (…) dar nu este nicio revoluţie în derulare şi nu vor învinge”, a declarat el la postul proguvernamental Pink TV, potrivit agenţiei de presă Beta.
Într-un comunicat, Ministerul de Interne a cerut demonstranţilor să nu recurgă la violenţe şi a asigurat că reprezentanţii opoziţiei au “garantat că astfel de evenimente nu se vor mai produce”.
Votul din 17 decembrie a atras critici pe scară largă după ce o echipă de observatori internaţionali – inclusiv reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) – a denunţat o serie de nereguli.
Sute de persoane au manifestat zilnic în faţa comisiei electorale, iar condamnările internaţionale nu au lipsit.
Trimite articolul
XCiudat, oare si-a bagat necuratul coada si la Belgrad ? Numai in estul Europei in cadrul alegerilor apar ca din senin “observatori internaţionali”. Probabil, ca peste tot in lume , intotdeauna sunt oarece nereguli pe la urne, sa nu mai amintim de Romania, caz flagrant la sect. 1 Bucuresti.
-
Acuma…. la cat de omul rușiloe e si Vicic ăsta, nici nu-i de mirare ca sare lumea in aer.
Ca la cată lume il contesta si la ce scor zic aia de la Comisia Centrala a lor ca a castigat alegerile partidul său, nici nu-i de mirare ca explodeaza Belgradul.
Sincer…
Cum drac sa fii atat de contestat si tu sa reusesti sa castigi alegerile in asemenea maniera fara sa fie o masinațiune ca la Putin in Rusia la mijloc!?!?
Iar peima intalnire pe care Vucic a avut-o dupa declararea alegerilor ca fiind castigate de partidul sau, a avut-o exact cu ambasadorul Rusiei la Belgrad !!
Deci ce sa fie asa de mirare si cat sa fie de surprinzător ca ies oamenii in strada ?
Partidul lui Putin si-a pus oamenii din institutiile centrale ale Rusiei la treaba.
I-au respins dreptul de a candida unei ziariste anti Putin care e tanara si hotarata.
I-au spus simplu ca nu are drept de a candida si ca are viata inainte, e tanara, are vreme.
Se pare ca in Sarbia acum e timpul lui Vucic, el nu mai are timp sa astepte.
Asa au hotarat tot oamenii lui Putin de la Moscova prin atasatii lor de la Ambasada Serbiei.
Apropo….
Tot rusii l-au informat pe Vucic prin purtatorul de vorbe al lui Putin de la Kremlin, d-l Peskov, ca e mana angenturilor occidentale in miscarile de protest de la Belgrad. Ca vor sa destabilizeze Serbia.
Iar Vucic le-a multumit serviciilor secrete ale Rusiei !!
Frumoasă desfasurare de activitati pe la Belgrad!
Nu ? -
Sârbi trebuie să facă revoluție pentru al da jos de la putere pe dictatorul sârb vucici sluga rușilor, toate dictaturile trebuie date jos, dictatorii condamnați ei și clicile lor de slugarnici din rusia, Coreea de Nord, Iran, Siria, Serbia, tailanda, belarus, Azerbaijan, Vietnam, Tadjikistan, și celelalte care își asupresc și persecută cetățenii.
Unde au fost observatorii internationali cand a furat Bideul alegerile? Sa nu mai vorbim de ce s-a facut la noi in tara. Poate problema e ca sarbii nu au facut alegerea “korekta”.
-
Sârbu trebuie să facă revoluție pentru al da jos de la putere pe dictatorul sârb vucici sluga rușilor, toate dictaturile trebuie date jos, dictatorii condamnați eu și clicile lor de slugarnici din Rusia, Coreea de Nord, Iran, Siria, Serbia, tailanda, belarus, Azerbaijan, Vietnam, Tadjikistan, și celelalte care își asupresc și persecută cetățenii.
-
Mare revolutionar mai esti… deja ai uitat ca si la noi au trebuit sa vina rusii sa faca revolutie si sa-l dea jos pe Ceausescu ?
-
Prostu’anti, numai comentarii de bo… opărit ai.Oricum, după “calitatea” lor, ești contra ta.
-
Si contra prostilor ca tine , care nu accepta pareri diferite de cele idioate ale lor.
-
-
-
-
Cred ca tu esti troll sovietic.
Ca vesnic ai comentarii doar in directia pro Putin si pro Kremlin.
Nu-i asa tavarișci ?
S-au coicnit mai mult sau mai putin intamplator. Putin i-a intaratat spunand ca vesticii fac si dreg/ Iata rezultatul.
Sârbu trebuie să facă revoluție pentru al da jos de la putere pe dictatorul sârb vucici sluga rușilor, toate dictaturile trebuie date jos, dictatorii condamnați eu și clicile lor de slugarnici din Rusia, Coreea de Nord, Iran, Siria, Serbia, tailanda, belarus, Azerbaijan, Vietnam, Tadjikistan, și celelalte care își asupresc și persecută cetățenii.
-
Crezi ca si in Serbia e ca la noi, ca se trimite sms de peste Ocean ca cine sa iasa presedinte ? Sarbii sunt un popor cu coloana vertebrala nu ca noi…