Zeci de persoane au fost ucise duminică după ce un avion cu 72 de persoane la bord s-a prăbușit în apropierea unui aeroport din centrul Nepalului. Zborul Yeti Airlines, care zbura de la Kathmandu către orașul turistic Pokhara, s-a prăbușit înainte de aterizare și a luat foc.
[eadvert]
Poliția din Nepal a confirmat că cel puțin 64 de persoane au murit. Câțiva supraviețuitori grav răniți au fost transportați la spital, potrivit unor informații neconfirmate de autorități.
Un martor a povestit pentru BBC că a văzut avionul căzând din cer la scurt timp după ora locală 11:00.
„Când am ajuns acolo, locul prăbușirii era deja aglomerat. Din flăcările avionului ieșea un fum imens. Apoi, elicopterele au venit la scurt timp. Pilotul a făcut tot posibilul să nu lovească vreo casă. Era un spațiu mic chiar lângă râul Seti, iar avionul a lovit solul în acel spațiu mic”, a explicat Deevta Kal.
La bord se aflau patru membri ai echipajului și 68 de pasageri, inclusiv 15 cetățeni străini.
Sute de soldați nepalezi sunt implicați în operațiunea care se desfășoară la locul prăbușirii, în defileul râului Seti, la doar un kilometru și jumătate de aeroport.
(sursa: Mediafax)
Citiți principiile noastre de moderare aici!