Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat marți, 14 mai, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
[eadvert]
Pe scurt, acest lucru înseamnă că persoanele nevăzătoare sau cele cu probleme auditive vor putea intra oriunde, gratuit, însoțite de câinii lor care îi ghidează: în magazine, în mijloacele de transport în comun și în instituții publice.
„Începând de astăzi, câinii-ghid vor putea fi alături de stăpâni acolo unde au nevoie aceștia.
Printr-o lege USR inițiată de Oana Toiu și Silvia Dinică și promulgată azi, câinii-ghid au acces neîngrădit peste tot, inclusiv în autobuz, taxi, cafenele, magazine și instituții publice. Avem în România aproape 3.000 de copii nevăzători și trebuie să le asigurăm accesul la un viitor în care să fie incluși în societate”, spun cei de la USR.
Legea care stabilește acest lucru a fost adoptată de Parlament în aprilie, fiind nevoie doar de promulgare pentru ca măsurile să se aplice.
În descrierea proiectului de lege se arată că, potrivit datelor centralizate de Autoritate Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) din 2021, in România sunt aproximativ 800.000 de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezint aproximativ 4% din populația totală a țării.
De asemenea, datele furnizate de Asociația Națională a Câinilor Ghizi din România (ANGR), arată că în prezent există mai puțin de 100 de câini ghizi înregistrați in țară. Cu toate acestea, cifrele nu reflectă neapărat situația din teren, deoarece multe persoane cu dizabilități aleg să aducă câini-ghizi din alte țări.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
XO lege binevenita pentru ajutorarea unor oameni de langa noi (extrem de puternici si perseverenti), oameni care meritau de foarte mult timp aceasta reparatie. A dus la bun sfarsit si usr-ul o lege extrem de necesara.